Iulian Arabagiu

cu riscul de a fi catalogat drept comercial sau mai stiu eu ce, nu ma pot abtine sa nu observ ca in ultima vreme, din ciclul tara arde si baba se piaptana, mai intreaga planeta blogoristicoasa isi pune palma in fund. ultimul exemplu si cel mai elocvent ar fi cel al cataclismului haitian. frate, daca tot ne consideram noua voce, noua garda, noua-nu-stiu-ce, pai atunci cel putin eu personal m-as fi asteptat sa vad, macar prin blogurile cele mai strainesti, o aplecare mai profunda inspre dezvoltarea unor programe de  ajutorare.  e trist sa observi ca si in lumea virtuala exponentii sunt la fel de self-absorbed si de neimplicati  in afara acelor proiecte care sunt menite sa le aduca profit.

m-am intors. mi-a prins bine pauza, am cateva proiecte destul de bine conturate. stick around, sunt sigur ca o sa iasa ceva destul de interesant. vorba cantecului, avem di tăti!

sau altfel spus ferparul unui sistem universitar in colaps. deja nu mai este un secret pentru publicul larg faptul ca in aceasta tarisoara nu prea mai poti sa faci mare lucru, nu neaparat pentru ca ai duce lipsa de oportunitati ci pentru ca nu ai habar cum sa le valorifici. la sfarsitul unui ciclu epuizant de 12 ani in care s-au pompat in tine cu nemiluita cele mai abstracte notiuni, doar doar vei ramane cu ceva “cultura generala” (buuuuulshiiiiiiit), sari frumos parleazul si aterizezi in curtea unei prestigioase institutii de “invatamant superior” (denumire depasita caci ce se practica intre acei pereti nu poate fi numit invatamant, cu atat mai putin sa ii atribui un grad de comparatie), de stat au ba, unde, se spune, vei primi un bagaj de cunostinte care te va ajuta ca la sfarsitul acelui ciclu absolut obligatoriu in viata ta de capitalist al secolului 21 sa decolezi cu surle si trambite catre zorile albastre ale preaminunatei tale vieti de adult. nu-i asa? EI BINE NU. invatamantul superior romanesc traieste din amintirile unui trecut candva glorios in care absolventii unei politehnici, unei medicini, unei-whatever se puteau numi cu adevarat oameni CAPABILI. in anul de gratie 2009 facultatile se pot mandri cu cladiri care stau sa cada, cu personal auxiliar lipsa sau in conditiile fericite in care intalnesti vreun nea vasile sau o tanti geta fie sa ti se faca mila de ei si sa iti vina sa ii trimiti la nepoti fie ai tendinta sa le curmi suferinta vietii lor mizere de betivi inutili, cu studenti distrati, fara orizonturi si fara dorinte, care cauta cu infrigurare nu sa isi largeasca orizonturile si sa isi destupe creierele prin studiu ci sa descopere cel mai obscur colt al amfiteatrului, unde privirea agera a supraveghetorului nu va distinge in veci fituica, cu profesori batrani, blazati, depasiti, ignoranti, nesimtiti, prost pregatiti, fara fir de har pedagogic, care trag cu dintii de un scaun caldut de cadru universitar, tragandu-si seva din privirile de caprioare speriate ale celor catorva oropsiti care nu au reusit sa prinda loc in ultimele randuri ale amfiteatrului pe timp de examen.

invatamantul superior din romania isi pierde mintile. in fiecare an exista cateva creiere extraordinare care migreaza cu prima ocazie catre o tara in care sa isi poate valorifica la maxim potentialul, intr-un climat academic propice dezvoltarii, printre oameni pasionati, bine pregatiti, civilizati si extrem de bine motivati.

invatamantul superior din romania este in colaps din cauza lipsei oricarei idei de organizare, din cauza proastei sau relei intentionate gestionari a fondurilor, din cauza existentei unei programe supraincarcate, megadepasita si ultrabanala care nu poate servi la nimic altceva decat la a antrena memoria studentilor, mai exact a acelora care chiar isi dau silinta sa se implice in procesul educational, caci nu poate fi vorba despre vreo dezvoltare coerenta a unor oarecare aptitudini de gandire logica, de intuitie.

studentii, de la cei care abia pasesc plini (sau nu) de entuziasm pe culoarele facultatii, pana la cei care incheie acest ciclu printre blesteme si sudalme nu au partea (in 90% din cazuri) decat de injurii, cerinte exagerate in raport cu importanta materiei, profesori nepregatiti sau total absenti, asistenti nemotivati care prefera sa isi vada de cel de al doilea job decat sa indrume o ceata de adormiti in orele de seminar, de secretare acre ce se considera trimise de catre dumnezeu insusi pe acest pamant, de dezorganizare, delasare si nepasare.

organizatiile studentesti, spuneti? ce gluma buna. o ceata de aiuriti care cred ca daca aranjeaza un bal si o strangere de fonduri pentru orfelinate, plus nu stiu ce conferinta cu un adormit de la apple/oracle/imb/cacat atunci au facut o imensa favoare colegilor “studenti de rand”. aceste amarate de “organizatii” ce isi desfasoara activitate in vreo fosta debara fatuita nitel pentru a “da bine” (pe dracu’) nu au absolut nicio putere in fata autoritatii semidumnezeiesti a decanului/rectorului, niste personaje demne de miturile si legendele din imaginea alaturata, ce au painea si cutitul si se joaca cu viata a mii de tineri, propunand programe aberante, sesiuni epuizante, licente masluite si nerelevante, admiteri frauduloase si, in general, o studentie cat se poate de searbada, plina de griji, lipsita de satisfactii si de perspective.

“asa, si ce propui?”, ziceti. dragii mei daca chiar v-ati saturat sa se mature pe jos cu voi, daca chiar va doriti sa va puteti alege viitorul si sa va crosetati singuri haina destinului, atunci trebuie sa constientizati ca fara noi, astia micii, studentii, o facultate nu isi are rostul. fara noi “ei” nu au cum functiona, nu au cum sa isi mai traga spaga la examene sau partea din fondurile europene sau burse erasmus, nu au cum sa mai existe, pe scurt. daca un profesor va injura, reclamati-l. daca un altul nu vine la ore, reclamati-l. daca secretara nu are chef sa isi faca treaba pentru care e platita pentru ca nu si-a terminat pachetelul, reclamati-o. nu mai inghititi totul. nu suntem niste gunoaie, nu suntem niste instrumente. ni se cere sa respectam? atunci sa dea naiba daca nu avem DREPTUL sa fim respectati! strangeti-va ca la deschiderea oficiala a nu-stiu-carui magazin de fite in fata catedrei/secretariatului/decanatului/rectoratului si nu plecati de acolo pana cand nu va faceti auzite doleantele. iesiti din latenta asta urat mirositoare a eternului si fascinantului “lasa frate ca merge si asa”.  nimeni nu are cum sa lupte pentru noi, nimeni nu va face in veci nimic pentru ca lucrurile sa inceapa sa se miste intr-o directie normala. totul trebuie sa plece de la noi, de la fiecare. cu o floare nu se face primavara, insa zau de nu arata al naibii de bine o pajiste plina de ghiocei imediat dupa un viscol strasnic.

am avut zilele acestea cateva discutii extrem de interesante cu diversi cunoscuti despre ceea ce as putea sa numesc si eu dupa modelul fratilor americani “starea natiunii”. concluziile sunt cam in ton cu tot ce ati putut citi lunile acestea pe acest blog: e groasa. asta ca sa ma intelegeti cu totii. pentru ca da, prin acest post doresc sa ma adresez si sa fiu INTELES de catre o cat mai mare majoritate a populatiei posesoare de macar un dram de creier. sa purcedem.

cauzele decaderii intelectuale care se resimte din ce in ce mai acut in aceasta tara sunt pe cat de evidente, pe atat de greu de atacat.

am putea spune ca tara noastra a intrat intr-un con de umbra din punct de vedere al valorilor intelectuale incepand cu 1860 cand a fost absolut clar pentru toata lumea ca puterile vestice nu aveau de gand sa tolereze o Romanie intregita. hence, they pulled the plug on us. daca pana atunci elita tarii avea acces relativ facil la marile saloane intelectualistice ale europei, unde aveau posibilitatea de a se trage de sireturi cu d’alde schopenhauer, zola, flaubert, kant henry james, etc de la acel punct incoace usile li s-au cam inchis, iar acest fapt nu a ramas fara urmari usturatoare pe termen lung. asta pe langa faptul ca oricum ceea ce la noi se numea “elita” la momentul respectiv nu prea se putea ridica la nivelul personalitatilor enumerate mai sus, adevarati monstri sacri ai literaturii.

doi la mana, trebuie sa fim perfect constienti de faptul ca avem un handicap extrem de greu de remontat fata de puterile vestice:am fost consumati pana la os de cancerul comunist timp de 42 de ani, intre 1947 si 1989. in aceasta perioada te trista amintire (ma rog, trista pentru unii, desi am auzit de curand un studiu al unei agentii europene din care reiesea ca peste 60% dintre intervievati au declarat ca regreta perioada antedecembrista; sper din tot sufletul ca respectivii ziaristi sa fi nimerit la o intalnire underground a pcr) creatia artistica a inregistrat un enorm regres din cauza cenzurii si a lipsei totale a talentelor. cei care aveau curajul sa scrie cu adevarat fie au gasit cai de a fugi din tara, fie si-au pastrat operele frumos la saltea, constienti fiind ca nu aveau cum sa ajute la “propasirea” intelectuala a natiei romane. astfel am ramas noi cu un gol de cultura de aproximativ 40 de ani, gol care acum se resimte din plin, in momentul in care noile generatii, copiii nascuti dupa 1990-1992 incep sa se maturizeze, incep sa isi caute o identitate si nu gasesc drept modele decat politicieni corupti, fosti comunisti care au facut averi inimaginabile prin diverse tertipuri si smecherii, ciobani, pseudo-artisti, tigani (pardon rrrrrrrrrrrromi) arivisti si lista poate continua.

trei la mana, este extrem de greu ca solutia pentru avansata stare de semi (ca sa fiu indulgent) analfabetism  a natiunii sa vina de acolo de unde ne-am astepta cu totii si de unde ar fi normal, adica din partea sistemului de invatamant, din moment ce inca suntem captivi intr-un sistem comunist care nu pune accentul pe calitate ci pe cantitate, care cultiva aceeasi profesori depasiti, invechiti si total lipsiti de orice motivatie, care privesc elevii nu ca pe niste bucati de lut gata de a fi modelate, ci ca pe niste inamici, un sistem care (si aici nu este vina sa in totalitate) pune accentul pe “valori” fumate, antice, pe autori care desi poate ca ar avea inca ce sa mai transmita generatiilor contemporane sau viitoare, nu sunt valorificati la adevaratul potential, de unde si simpla pomenire a unui preda sau a unui alecsandri sau a unui calinescu fie produce hohote de ras fi o foarte elaborata injuratura (desi personal nu sunt de fel fan al “literaturii agrare” gen preda, care desi se doreste un fel de raspuns la naturalism sau realism dupa parerea mea nu reprezinta decat o simpla fotografie a unei stari de fapt, fara nicio valoare stilistica), un sistem de invatamant care nu stie sa isi determine elevii sau studentii sa INVETE sa invete, sa caute, sa sape, sa lucreze din placere, fiind constienti ca fiecare fila intoarsa, fiecare click pe un site informativ, fiecare poza privita le aduce un strop de iluminare, ajutandu-i sa se descopere pe sine, sa isi descopere viitorul si calea in viata.

patru la mana, este extrem de greu de luptat cu propriile conceptii. legat de teoria comunismului, atat timp cat in romania coexista momentan cel putin trei generatii care au trait in acea perioada si s-au format ca oameni intr-un vid de cultura si de simboluri pozitive, in lipsuri si nevoi, este aproape imposibil, din punctul meu de vedere sa observam in viitorul apropiat alte “apucaturi” in afara de vesnicele cozi, fete incruntate, nesimtire crunta, mentalitati de genul “fiecare pentru el”, etc. cred ca trebuie sa mai treaca inca 20 de ani, pentru ca let’s face it, suntem o democratie inca tanara in comparatie cu franta de exemplu, pentru a observa o schimbare- hai nu radicala, dar macar semnificativa a mentalitatilor si a felului de a fi al romanului, intr-o lume in care se presupune ca ar trebui sa fim mai buni, mai intelegatori, mai permisivi si mai deschisi catre adaptare. yeah right.

nu-mai-stiu-cat-la-mana,  atata timp cat in perioada aceasta postdecembrista, singura personalitate marcanta in domeniul literaturii este sarmanul mircea cartarescu (care intre noi fie vorba numai o valoare nu este, desi nicolae manolescu il cam considera copilul sau spiritual- in fine, a imbatranit si dansul), atat timp cat nu mai putem pronunta alte nume inafara de eliade, noica, cioran, ionesco, paler, patapievici (ma rog, hai fie) sau plesu, oameni de reala valoare care chiar au contribuit la propasirea natiei prin literatura (in conditiile in care au reusit sa fuga din tara si astfel au fost capabili sa scrie, sa cunoasca in detaliu curentele si tehnicile utilizate la acel moment in lumea larga si libera, avand astfel ocazia de a-si exersa stilul si de a se defini ca autori) insa care sunt extrem de greu de inghitit de catre publicul tanar din cauza gradului destul de ridicat de incalcire a textului si prezenta multor subintelesuri este foarte greu de cerut unor copii sau tineri sa cuprind in totalitate intelesul unor opere care apar aproape din senin, dupa o pauza enorma din punct de vedere calitativ, cantitativ, ideologic (vezi comunismul), perioada in care nu exista aproape niciun autor mai de doame-ajuta despre care sa se poata spuna ca intr-adevar poate face legatura intre injuraturile lui moromete scrisorile imaginare ale lui paler.

in fine, ca sa nu ma mai lungesc la infinit, vreau sa imi explic putin demersul. sunt genul de om mereu atent la ceea ce se intampla in jurul meu, mereu dornic de a afla cauzele si efectele, de a cantari succesul si esecul, de a gasi noi metode prin care saimbunatatesc viata, atat a mea cat si a celor din jur. am ajuns intr-un moment al existentei personale in care sunt in masura sa judec in deplina cunostinta de cauza ceea ce se intampla in jurul meu si sa trag unele concluzii care nu au darul de a imi face somnul mai dulce. pe langa indelung clamata criza economica ne aflam intr-o deplina criza sufleteasca (soulstorm a lui patrice ar merge pe fundal acum). lucrurile scapa incet-incet de sub control si sincer sa fiu nu prea vad pe nimeni atat de dornic sa ia pozitie sau macar sa ridice un deget pentru a obiecta fie si sovaielnic. suntem o mana de blogg-eri romani in internetul asta al dracului de mare care chiar avem cateva idei in cap si chiar ne dorim sa le exprimam astfel incat sa le inteleaga si florareasa de la colt. am vazut blogg-eri pe la emisiuni tv, i-am ascultat pe la diverse posturi de radio. chiar daca numarul este inca mic comparativ cu mare masa care are cate o pagina personala plina de videoclip-uri si poze, iata ca incet-incet iesim din acest pseudo anonimat. din punctul meu de vedere, putem reprezenta, acei dintre noi care chiar isi doresc asta si care chiar se simt in stare sa isi asume acest rol, o solutie de viitor. din ceea ce am citit si observat, se poate face literatura in romania. chiar buna. trebuie insa rupta bariera vorbelor. trebuie sa se iasa in fata. trebuie sa se publice. pe hartie. sau e-book-uri. trebuie sa se faca publicitate agresiva. TREBUIE. poate suna relativ patetic acest manifest, insa chiar cred cu tarie ca intr-un moment in care nu avem alte puncte de reper, de aici, din spatele ecranului si al tastaturii poate veni raspunsul. ganditi-va si si analizati. sunt sigur ca veti constata ca nu sunt vorbe goale. acum cateva zile, america a investit in functie primul presedinte de culoare, intr-o lume in care rasismul inca este o problema, intr-o america unde negrii erau simpli sclavi pana in 1865-1870. martin luther king zicea candva “i have a dream”. si lumea l-a considerat nebun, iar dorinta o utopie. iata insa ca totul a devenit realitate. in timp, este adevarat, insa mult, mult mai repede decat si-ar fi imaginat cineva vreodata. change has happened. de schimbare avem si noi nevoie pe ale noastre mioritice plaiuri, poate acum mai mult decat oricand. avem nevoie sa devenim cu adevarat civilizati, avem nevoie sa ne schimbam mentalitatea si sistemul de valori. nu zic ca e treaba usoara, nici nu cred ca se va intampla curand, reiterez, cred ca mai trebuiesc inca 20 de ani. insa am toata speranta ca pana voi muri voi apuca sa traiesc intr-o romanie curata, in care justitia este justitie, in care respectul este o stare de fapt nu un deziderat, in care oamenii stiu sa isi zambeasca, in care statul nu isi asupreste contribuabilii si nici nu le asculta telefoanele (huo!), in care pot sa ies linistit pe strada noapte cu sotia fara sa ma plimb in cor de “hei pisiiii!”, in care pot sa vad un meci de fotbal pe stadion fara sa risc sa ajung acasa in ghips, in care atunci cand spun “multumesc” sa mi se raspunda “cu placere”, la propriu si la figurat.

cam asta iti doresc eu tie, dulce romanie.

leapsa de la albastra. again, lol. in original suna “care e persoana cea mai nepotrivita cu care ati visat ca v-ati…..pupat” . “Cine primeşte leapşa trebuie să scrie care e cea mai nepotrivită persoană cu care a visat că faceee…că se pupă.”, adica acele puncte-puncte implica si daca ati facut si altceva decat asta, sex & co, intra tot la aceeasi idee.  tre’ sa spun de la bun inceput ca este unul dintre cele mai retardate subiecte primite pana acum drept “lepse”, motiv pentru care -paradoxal cumva- am si ales sa ii dau curs, (da’ pana mea daca astea-s regulile dansului, tre’ sa joc dupa ele).

daca stau bine sa ma gandesc am avut destule fantezii cu entitati “nepotrivite” la viata mea, insa probabil cea mai marcanta si bolnavicioasa imagine care imi vine acum in minte este cea a unei anumite profesoare de biologie de prin liceu, o fiinta extrem de searbada si de a dracului, pe care o uram din tot sufletul pentru incompetenta si pentru aerele pe care si le dadea in timpul orelor. to cut it short, se facea ca ramasesem dupa ore in laboratorul de biologie  si am pus de-o cunoastere amanuntita a anatomiei umane. cam atat. boring and depressing. motiv pentru care nu mai stresez pasnica existenta a vreunui alt coleg din blogosfera cu acest subiect. leapsa is no more. bu-hu.