utopia. episodul 6.
“astazi medicatia nu isi mai face efectul. astazi sunt eu insumi, liber sa cuget cat de stramb vreau. astazi nu am nevoie de tine, doctore, nici de masinaria asta a ta cu care incerci sa imi alungi demonii. astazi.. sunt fericit.”
“si ce te face sa crezi ca astazi exista, dragul meu?”
utopia. episodul 5.
ma intreb daca mai sunt eu, dupa atatea razboaie. am renuntat la atat de multe si m-am chinuit sa ma conformez cerintelor tale draconice incat simt ca tot ceea ce mi-a ramas este numele. mi-am deformat intreaga fiinta pentru a ma recristaliza dupa chipul si asemanarea nazuintelor tale natangi. acum? acum ma simt atat, atat de inutil si de inert incat parca am devenit exact statuia pe care ti-ai dorit-o intotdeauna, acel bibelou de portelan pe care sa il etalezi cu un prost gust exacerbat si mandrie prosteasca pe policioara vitrinei. m-ai lustruit cu vorbe aspre pana cand mi-ai indepartat toate asperitatile propriei vointe, m-ai spalat cu acid pana cand mi-ai sters orice urma de stralucire a ceea ce a fost candva a mea personalitate, m-ai cioplit cu tunetul privirii pana cand am ramas o forma fara continut pe care ai putut mai apoi sa o umpli dupa bunul plac, transformandu-ma intr-unc chici grotesco-umanoid. put a lipsa de vointa, zac intr-o balta de scursura de neputinta si din privirea agera ce scruta la un moment dat niste orizonturi pe cat de indepartate pe atat de fezabile nu a ramas decat dioptria marita a ratatului. te-am lasat. te-am indurat. te-am suportat. te-am iubit. cat iubesc timpul trecut. trecutul…PERFECT. nedumerita? parca avea alt curs povestea, nu? hahaha, credeai ca iti voi alimenta ego-ul in continuare cu aceleasi vorbe fara rost? cat de naiva esti iubito. ah, doamne, cat ador sa ma uit inapoi si sa ma izbeasca imaginea lesului putrezit al celui ce am fost odata sclavul neconditionat al mascarilor tale sangerande. cat iubesc miasma halucinogena care imi aminteste, ma someaza, imi IMPUNE fiu ceea ce sunt acum: suflet. imponderabil. intangibil. pretutindeni. omnipotent. te vad. misuni laolalta cu ramele pe acel pamant infect pe care l-am parasit acum ceva timp. te tarasti in balta propriilor scursori, te lafai in mojicie si mediocritate cu o placere grotesca intiparita pe chipu-ti deformat de lacomie, preacurvie si dezmat. degeaba iti intinzi ghearele. degeaba incerci sa ma prinzi. ma incolacesc in jurul ochilor tai galbeni incetosandu-ti privirea pierduta si iti las in dar o dara de nectar a ceea ce ar fi putut fi candva o poveste absoluta. esti pierduta. sunt liber. utopia s-a sfarsit. tu esti moarta.
utopia. episodul 4.
aseara n-ai venit. te-am asteptat cateva ore bune in locul binecunoscut in zadar. imi poti oferi vreo explicatie? hm. interesant. ai…uitat. nu crezi ca am trecut de catva timp de varsta copilariilor astora grosolane? stii foarte bine ca aici este vorba de soarta NOASTRA. de viitorul NOSTRU. de ceea ce urmeaza sa fa..cum? aha. inteleg nu te intereseaza. nu te MAI intereseaza. dar draga mea, daca nu cumva ma insel, TU esti cea care ai venit la mine cersind iertare. aa, stai! exact asta e! ah doamne cat de prost am putut sa fiu. haha, da, trebuie sa recunosc, esti o actrita desavarsita. iar eu marioneta perfecta. m-ai folosit. din nou. nu doreai decat sa iti eliberezi constiinta de povara unui gest necugetat. nici mai mult nici mai putin. iar acum, presupun, vei pleca din nou, nu-i asa? te-am primit, te-am adapostit, ti-am oblojit ranile, ti-am ascultat plangerile. crezand. sperand. simtind. dar acum nu mai are sens. nu mai conteaza. am primit pentru ultima data veninul tau. (“alfa!”) ce spui? cred ca mi s-a parut. imi clocoteste creierul cu o mie de ganduri care mai de care mai (“trezeste-te!”) ciu-da-.. te.. ce tot soptesti acolo? inceteaza. nu am chef de glume. vreau sa dispari (“alung-o, alfa, trezeste-te!”) si sa nu mai stiu de tine..doamne am innebunit de tot.. ma duc sa ma intind. sa nu te mai gasesc (“alfa, concentreaza-te! esti aproape!”) cand ma..intorc..
trebuie sa ma calmez
trebuie sa dorm
sa dorm
dorm
“TREZESTE-TE!”
doctore?
“intocmai.”
imposibil. esti mort!
“nu alfa. aici, TU esti cel fara existenta.”
unde sunt? ce mi se intampla? unde e EA? eram cu EA, vroia sa plece.. vocile.. doctore, vocile.. am innebunit? fie-ti mila..
“calmeaza-te. vei afla totul cat de curand. pentru moment tot ce trebuie sa stii este ca tot, TOT ceea ce considerai tu drept realitate ti-a fost anulat ca un cec fara acoperire. lumea ta nu exista. tu nu existi. esti aici doar pentru ca eu inca te consider util.”
realitate? despre ce naiba vorbesti? unde ma tii? ai ramas fara cobai de folosesti oameni pentru experimentele tale ratate? ce se intampla aici?!?
“liniste! ma obosesti. vreau sa fii perfect constient de faptul ca esti in puterea mea. pentru moment consider ca este mai bine sa ramai sedat. efectele sedintelor de ura sunt inca vizibile asupra ta.”
sedinte de ura? ce vrei sa spui cu asta? tot ceea ce am trait in ultimele zile a fost o iluzie? ceva indus?
“intocmai. acum stai linistit si nu mai incerca sa te eliberezi. nu vei reusi decat sa te ranesti. te asigur ca acele legaturi sunt cat se poate de reale, spre deosebire de tot ceea ce cu mandrie numesti viata ta. ne vom continua discutia cand voi considera oportun. ah, si alfa, incearca sa nu mai gandesti in termeni de eu, mea, etc. esti aici pentru a reinvata sensul cuvantului impersonal. pe curand.”
stai putin, doctore, DOCTORE! hei!
incredibil
pentru dumnezeu ce drog o fi creat nebunul
totul sa fi fost un vis
o iluzie
nu
nu poate fi asa
nu TREBUIE sa fie asa
nu VREAU sa fie asa
stiu ca esti in preajma
arata-te
te implor arata-te
salveaza-ma
am nevoie de tine
unde esti?..
UNDE ESTI?!?
utopia. episodul 3.
chingi
si durerea asta surda atat de intensa
doamne ma simt de parca as fi murit pana acum de cateva zeci de ori in cele mai grozave chinuri dracesti
nu ma pot misca si parca nici nu vreau imi simt creierul citit scanat urmarit ca un cobai intr un labirint de panza acoperit de un capac transparent
ce mi se intampla
nu reusesc sa imi amintesc decat masa alba si sunetul aparatului de respiratie artificiala
apoi
liniste
nu am murit pentru ca inca simt
o simt
pe interiorul pleoapelor am intiparit chipul ei ravasit de ura
o aud tunetul vocii ei cristaline iri ravaseste creierul la fel ca si explozia surda a usii inchise la plecare
o gust
masca asta imi rascoleste si amesteca in oxigen gustul buzelor ei
nu
am visat o dar ma simt ca si cum totul ar fi fost aievea
am innebunit
iar nebunia mea nu o poate aduce inapoi decat in scurte momente de delir
ah cata furie
cata furie
oarba si nemiloasa imi rupe maruntaiele mai ceva ca un glonte bine tintit
din inima ei
catre a mea
ucide ma si lasa ma sa ma iert
voci
disting voci
hei
hei voi
voi
sunt aici
sunt a
ici
.
“i-am micsorat doza halucinogenelor. incercam sa il trezim treptat fara sa ii producem leziuni cerebrale ireversibile.”
“mda, suntem oarecum la limita. ai vazut cum a reactionat dupa ultimul episod in conditiile in care era puternic sedat. imi este teama sa ii mai induc ultimul delir spre a completa ciclul. profesorul nu ar fi deloc multumit sa pierdem inca un subiect din cauza unei dozari necorespunzatoare.”
“il voi supraveghea personal pe toata durata sedintei. uita-te aici, inainte sa venim a avut un moment de semiluciditate, insemnarile aparatului indica o consolidare imbucuratoare a functiilor neuronale.”
“hm, interesant. bun atunci. continua conform programului prestabilit si cheama-ma inainte de a incepe procedura de trezire. trebuie sa fim toti aici pentru a ii defini corect realitatea.”
addenda: utopia continua. fantoma ratacitoare in no man’s land-ul proaspat cenzurat.
