utopia. episodul 8.
imi imaginez o lume in care nu trebuie sa folosesc cuvantul nu. o lume atat de bine inchegata si populata cu asemenea creaturi incat pana si negatia devine desueta. nu ma refer aici la genul acela de utopie lume fantastica in care totul este din aur si in loc de apa in albia dambovitei avem lapte/miere. nu. ma refer la un anumit gen de societate in care totul este permis, totul este acceptat, fiecare se naste (atentie, se naste!) cu un cod al moralei adanc inradacinat in subconstientul sau, nemaiavand niciodata “posibilitatea” vreunui derapaj sau scurt-circuit care sa conduca la situatii conflictuale. suna bizar, suna total anti umanist, insa prea multa lume m-a criticat pentru viziunea mea negativista asupra viitorului tarii (in principal) si al omenirii (in general) si nu de putine ori mi s-a reprosat in termeni academici precum “bine ca esti tu destept” sau ceva de genul lipsa mea de implicare. asa ca am decis sa actionez in felul meu empiric si absolut inutil, insa am facut-o. solutia pe care eu o propun pentru viitorul luminos al patriei este abolirea negatiei. controlul maselor prin bunatate inscrisa in codul genetic. ne lipseste atat de tare capacitatea de a empatiza, avem atat de multa nevoie de a invata sa fim buni si iertatori, avem atat de putine motive de a zambi incat, mergand putin mai departe pe firul aberatiei, cineva isi poate imagina apocalipsa nu ca pe o curmare brusca si violenta a vietii pe pamant, ci ca pe o sufocare inceata dar sigura a sufletului, a esentei umanitatii. acesta nu este un apel. nu este un semnal de alarma. este o dorinta. este un vis. este o utopie.
dilema
exercitiu de imaginatie.
pasul 1. boy meets girls. girl likes boy. they fall in love si porneste una bucata relatie interesanta.
pasul 2. cei doi isi dau seama ca it’s more than puppy love vorba cantecului si sunt amandoi pregatiti sa se dedice total respectivei – sa o numim de dragul lacrimogenitatii- povesti de dragoste.
pasul 3. actorii nostri isi doresc sa get their skeletons out of their closets, si isi dau seama ca amandoi au mai mult de o groaza, rezultatul unui sir interminabil de relatii de tot rahatul.
pasul 4. fata, facand dovada de mult trambitata maturitat specifica sexului frumos si chiar deloc slab, pune absolut toate cartile pe masa si asteapta de la “alesul” ei aproximativ acelasi lucru.
pasul 5. respectivul don juan se gaseste intr-o dilema destul de arzatoare. are de ales intre a nuanta putin trecutul si de a-i da o turnura favorabila siesi, ceea ce ar contraveni total perceptelor sale morale, intrucat ar insemna sa insele o incredere neconditionata sau sa prezinte absolut toata murdaria pe tava de azbest, sperand ca fata – pe care de acum o putea numi fara rezerve “jumatatea sa”- va reusi sa discearna intre fatalitatea unei situatii fara iesire si o tara permanenta de caracter (scuzati jocul de cuvinte oarecum nepotrivit).
pasul 6. scrierea acestui post, ca o incercare relativ sortita esecului de a-mi exorciza una bucata demon ce il simt pretutindeni cu mine, ca o amara ironie a sortii, amintindu-mi de fatalitatea existentei umane si de maniera inexorabila in care trecutul nu te lasa sa iti traiesti prezentul sau sa iti croiesti viitorul fara a-ti recunoaste over and over again vina.
tu ce ai face?
