manifest umanist.
nu maI incerca sa apelezi la bunul simt al persoanelor din jurul tau. nici macar la capacitatea lor de a empatiza. cat despre corectitudine si discretie..nici sa nu mai vorbim. toate au fost sufocate de maria sa instinctul de supravietuire intr-o lume “moderna” ce ne impinge pe toti incet dar sigur la un deznodamant de genul “dog eat dog”. devin ciudat. sunt privit ciudat. gandesc ciudat si ma incapatanez sa actionez ciudat. refuz s ma schimb. refuz sa ma umplu de noroiul unei existente meschine care sa imi aduca doar MIE satisfactii. refuz sa calc peste cadavre, chiar daca ar forma o scara (candva vie) ce mi-ar facilita accesul la nemurire. nu sunt singurul care gandeste asa. cred. sper. am incredere in oameni, ii stimez indeajuns pentru a le da destul credit si a sti sigur ca orice s-ar intampla, candva, cumva, toti isi vor recapata OMENIA. imi pare cateodata ca m-am nascut prea tarziu. mi-e dor de secolele trecute. mi-e dor de umanism.
