ne pierdem mintile.
sau altfel spus ferparul unui sistem universitar in colaps. deja nu mai este un secret pentru publicul larg faptul ca in aceasta tarisoara nu prea mai poti sa faci mare lucru, nu neaparat pentru ca ai duce lipsa de oportunitati ci pentru ca nu ai habar cum sa le valorifici. la sfarsitul unui ciclu epuizant de 12 ani in care s-au pompat in tine cu nemiluita cele mai abstracte notiuni, doar doar vei ramane cu ceva “cultura generala” (buuuuulshiiiiiiit), sari frumos parleazul si aterizezi in curtea unei prestigioase institutii de “invatamant superior” (denumire depasita caci ce se practica intre acei pereti nu poate fi numit invatamant, cu atat mai putin sa ii atribui un grad de comparatie), de stat au ba, unde, se spune, vei primi un bagaj de cunostinte care te va ajuta ca la sfarsitul acelui ciclu absolut obligatoriu in viata ta de capitalist al secolului 21 sa decolezi cu surle si trambite catre zorile albastre ale preaminunatei tale vieti de adult. nu-i asa? EI BINE NU. invatamantul superior romanesc traieste din amintirile unui trecut candva glorios in care absolventii unei politehnici, unei medicini, unei-whatever se puteau numi cu adevarat oameni CAPABILI. in anul de gratie 2009 facultatile se pot mandri cu cladiri care stau sa cada, cu personal auxiliar lipsa sau in conditiile fericite in care intalnesti vreun nea vasile sau o tanti geta fie sa ti se faca mila de ei si sa iti vina sa ii trimiti la nepoti fie ai tendinta sa le curmi suferinta vietii lor mizere de betivi inutili, cu studenti distrati, fara orizonturi si fara dorinte, care cauta cu infrigurare nu sa isi largeasca orizonturile si sa isi destupe creierele prin studiu ci sa descopere cel mai obscur colt al amfiteatrului, unde privirea agera a supraveghetorului nu va distinge in veci fituica, cu profesori batrani, blazati, depasiti, ignoranti, nesimtiti, prost pregatiti, fara fir de har pedagogic, care trag cu dintii de un scaun caldut de cadru universitar, tragandu-si seva din privirile de caprioare speriate ale celor catorva oropsiti care nu au reusit sa prinda loc in ultimele randuri ale amfiteatrului pe timp de examen.
invatamantul superior din romania isi pierde mintile. in fiecare an exista cateva creiere extraordinare care migreaza cu prima ocazie catre o tara in care sa isi poate valorifica la maxim potentialul, intr-un climat academic propice dezvoltarii, printre oameni pasionati, bine pregatiti, civilizati si extrem de bine motivati.
invatamantul superior din romania este in colaps din cauza lipsei oricarei idei de organizare, din cauza proastei sau relei intentionate gestionari a fondurilor, din cauza existentei unei programe supraincarcate, megadepasita si ultrabanala care nu poate servi la nimic altceva decat la a antrena memoria studentilor, mai exact a acelora care chiar isi dau silinta sa se implice in procesul educational, caci nu poate fi vorba despre vreo dezvoltare coerenta a unor oarecare aptitudini de gandire logica, de intuitie.
studentii, de la cei care abia pasesc plini (sau nu) de entuziasm pe culoarele facultatii, pana la cei care incheie acest ciclu printre blesteme si sudalme nu au partea (in 90% din cazuri) decat de injurii, cerinte exagerate in raport cu importanta materiei, profesori nepregatiti sau total absenti, asistenti nemotivati care prefera sa isi vada de cel de al doilea job decat sa indrume o ceata de adormiti in orele de seminar, de secretare acre ce se considera trimise de catre dumnezeu insusi pe acest pamant, de dezorganizare, delasare si nepasare.
organizatiile studentesti, spuneti? ce gluma buna. o ceata de aiuriti care cred ca daca aranjeaza un bal si o strangere de fonduri pentru orfelinate, plus nu stiu ce conferinta cu un adormit de la apple/oracle/imb/cacat atunci au facut o imensa favoare colegilor “studenti de rand”. aceste amarate de “organizatii” ce isi desfasoara activitate in vreo fosta debara fatuita nitel pentru a “da bine” (pe dracu’) nu au absolut nicio putere in fata autoritatii semidumnezeiesti a decanului/rectorului, niste personaje demne de miturile si legendele din imaginea alaturata, ce au painea si cutitul si se joaca cu viata a mii de tineri, propunand programe aberante, sesiuni epuizante, licente masluite si nerelevante, admiteri frauduloase si, in general, o studentie cat se poate de searbada, plina de griji, lipsita de satisfactii si de perspective.
“asa, si ce propui?”, ziceti. dragii mei daca chiar v-ati saturat sa se mature pe jos cu voi, daca chiar va doriti sa va puteti alege viitorul si sa va crosetati singuri haina destinului, atunci trebuie sa constientizati ca fara noi, astia micii, studentii, o facultate nu isi are rostul. fara noi “ei” nu au cum functiona, nu au cum sa isi mai traga spaga la examene sau partea din fondurile europene sau burse erasmus, nu au cum sa mai existe, pe scurt. daca un profesor va injura, reclamati-l. daca un altul nu vine la ore, reclamati-l. daca secretara nu are chef sa isi faca treaba pentru care e platita pentru ca nu si-a terminat pachetelul, reclamati-o. nu mai inghititi totul. nu suntem niste gunoaie, nu suntem niste instrumente. ni se cere sa respectam? atunci sa dea naiba daca nu avem DREPTUL sa fim respectati! strangeti-va ca la deschiderea oficiala a nu-stiu-carui magazin de fite in fata catedrei/secretariatului/decanatului/rectoratului si nu plecati de acolo pana cand nu va faceti auzite doleantele. iesiti din latenta asta urat mirositoare a eternului si fascinantului “lasa frate ca merge si asa”. nimeni nu are cum sa lupte pentru noi, nimeni nu va face in veci nimic pentru ca lucrurile sa inceapa sa se miste intr-o directie normala. totul trebuie sa plece de la noi, de la fiecare. cu o floare nu se face primavara, insa zau de nu arata al naibii de bine o pajiste plina de ghiocei imediat dupa un viscol strasnic.
