ne pierdem mintile.
sau altfel spus ferparul unui sistem universitar in colaps. deja nu mai este un secret pentru publicul larg faptul ca in aceasta tarisoara nu prea mai poti sa faci mare lucru, nu neaparat pentru ca ai duce lipsa de oportunitati ci pentru ca nu ai habar cum sa le valorifici. la sfarsitul unui ciclu epuizant de 12 ani in care s-au pompat in tine cu nemiluita cele mai abstracte notiuni, doar doar vei ramane cu ceva “cultura generala” (buuuuulshiiiiiiit), sari frumos parleazul si aterizezi in curtea unei prestigioase institutii de “invatamant superior” (denumire depasita caci ce se practica intre acei pereti nu poate fi numit invatamant, cu atat mai putin sa ii atribui un grad de comparatie), de stat au ba, unde, se spune, vei primi un bagaj de cunostinte care te va ajuta ca la sfarsitul acelui ciclu absolut obligatoriu in viata ta de capitalist al secolului 21 sa decolezi cu surle si trambite catre zorile albastre ale preaminunatei tale vieti de adult. nu-i asa? EI BINE NU. invatamantul superior romanesc traieste din amintirile unui trecut candva glorios in care absolventii unei politehnici, unei medicini, unei-whatever se puteau numi cu adevarat oameni CAPABILI. in anul de gratie 2009 facultatile se pot mandri cu cladiri care stau sa cada, cu personal auxiliar lipsa sau in conditiile fericite in care intalnesti vreun nea vasile sau o tanti geta fie sa ti se faca mila de ei si sa iti vina sa ii trimiti la nepoti fie ai tendinta sa le curmi suferinta vietii lor mizere de betivi inutili, cu studenti distrati, fara orizonturi si fara dorinte, care cauta cu infrigurare nu sa isi largeasca orizonturile si sa isi destupe creierele prin studiu ci sa descopere cel mai obscur colt al amfiteatrului, unde privirea agera a supraveghetorului nu va distinge in veci fituica, cu profesori batrani, blazati, depasiti, ignoranti, nesimtiti, prost pregatiti, fara fir de har pedagogic, care trag cu dintii de un scaun caldut de cadru universitar, tragandu-si seva din privirile de caprioare speriate ale celor catorva oropsiti care nu au reusit sa prinda loc in ultimele randuri ale amfiteatrului pe timp de examen.
invatamantul superior din romania isi pierde mintile. in fiecare an exista cateva creiere extraordinare care migreaza cu prima ocazie catre o tara in care sa isi poate valorifica la maxim potentialul, intr-un climat academic propice dezvoltarii, printre oameni pasionati, bine pregatiti, civilizati si extrem de bine motivati.
invatamantul superior din romania este in colaps din cauza lipsei oricarei idei de organizare, din cauza proastei sau relei intentionate gestionari a fondurilor, din cauza existentei unei programe supraincarcate, megadepasita si ultrabanala care nu poate servi la nimic altceva decat la a antrena memoria studentilor, mai exact a acelora care chiar isi dau silinta sa se implice in procesul educational, caci nu poate fi vorba despre vreo dezvoltare coerenta a unor oarecare aptitudini de gandire logica, de intuitie.
studentii, de la cei care abia pasesc plini (sau nu) de entuziasm pe culoarele facultatii, pana la cei care incheie acest ciclu printre blesteme si sudalme nu au partea (in 90% din cazuri) decat de injurii, cerinte exagerate in raport cu importanta materiei, profesori nepregatiti sau total absenti, asistenti nemotivati care prefera sa isi vada de cel de al doilea job decat sa indrume o ceata de adormiti in orele de seminar, de secretare acre ce se considera trimise de catre dumnezeu insusi pe acest pamant, de dezorganizare, delasare si nepasare.
organizatiile studentesti, spuneti? ce gluma buna. o ceata de aiuriti care cred ca daca aranjeaza un bal si o strangere de fonduri pentru orfelinate, plus nu stiu ce conferinta cu un adormit de la apple/oracle/imb/cacat atunci au facut o imensa favoare colegilor “studenti de rand”. aceste amarate de “organizatii” ce isi desfasoara activitate in vreo fosta debara fatuita nitel pentru a “da bine” (pe dracu’) nu au absolut nicio putere in fata autoritatii semidumnezeiesti a decanului/rectorului, niste personaje demne de miturile si legendele din imaginea alaturata, ce au painea si cutitul si se joaca cu viata a mii de tineri, propunand programe aberante, sesiuni epuizante, licente masluite si nerelevante, admiteri frauduloase si, in general, o studentie cat se poate de searbada, plina de griji, lipsita de satisfactii si de perspective.
“asa, si ce propui?”, ziceti. dragii mei daca chiar v-ati saturat sa se mature pe jos cu voi, daca chiar va doriti sa va puteti alege viitorul si sa va crosetati singuri haina destinului, atunci trebuie sa constientizati ca fara noi, astia micii, studentii, o facultate nu isi are rostul. fara noi “ei” nu au cum functiona, nu au cum sa isi mai traga spaga la examene sau partea din fondurile europene sau burse erasmus, nu au cum sa mai existe, pe scurt. daca un profesor va injura, reclamati-l. daca un altul nu vine la ore, reclamati-l. daca secretara nu are chef sa isi faca treaba pentru care e platita pentru ca nu si-a terminat pachetelul, reclamati-o. nu mai inghititi totul. nu suntem niste gunoaie, nu suntem niste instrumente. ni se cere sa respectam? atunci sa dea naiba daca nu avem DREPTUL sa fim respectati! strangeti-va ca la deschiderea oficiala a nu-stiu-carui magazin de fite in fata catedrei/secretariatului/decanatului/rectoratului si nu plecati de acolo pana cand nu va faceti auzite doleantele. iesiti din latenta asta urat mirositoare a eternului si fascinantului “lasa frate ca merge si asa”. nimeni nu are cum sa lupte pentru noi, nimeni nu va face in veci nimic pentru ca lucrurile sa inceapa sa se miste intr-o directie normala. totul trebuie sa plece de la noi, de la fiecare. cu o floare nu se face primavara, insa zau de nu arata al naibii de bine o pajiste plina de ghiocei imediat dupa un viscol strasnic.
Am auzit de nenumarate ori ca avem nevoie de strategie, in toate domeniile vietii din Romania, dar eu cred ca mai mult decat orice avem nevoie de viziune. Viziunea este creionarea unui viitor ideal, nu ipotetic, cum eronat cred foarte multi. Viziunea este reperul cel mai inalt al demersurilor noastre, ori exact asta ne lipseste, asa incat innotul prin mocirla a devenit un sport national!
Eu in 1980 am emigrat in America. N-am fost singurul emigrant…viata n-a fost usoara. Dar am realizat curind ca unii romani in numele integrarii in noua viata, s-au dezbracat total de cine erau inainte si s-au facut o apa si un pamint cu restul lumii de aici.
Nu vreau sa spu nici ca-i bine, si nici ca-i rau…ca intr-o anumita masura toti a trebuit sa ne schimbam. Dar ceea ce am considerat ca avem bun in noi, ce am mostenit, ce am adus cu noi, unii din noi am reusit sa pastram. Dar noi romanii avem asa un talent sa copiem pe oricine…cum straluce ceva la cineva, cum si noi…si nu din lipsa de inspiratie…ca nu ne lipseste inteligenta…ne lipseste intelepciunea.
Un lucru care m-a deranjat la cei care ne-au vizitat in timpul anilor din Romania este cita energie depun romanii sa pastreze niste aparente. Cineva vizitindu-ne aici in California din Romania, se uita asa de sus in jos ca n-avem marmura pe jos in bucatarie …ca nu facem una sau alta…ca romanicele nu se duc nici sa duca gunoiul fara unghiile facute.
Si de unde n-am nimic impotriva unei tinute elegante, mi se pare aiurea faptul ca cineva care umbla cu matele coraind de foame se ingrijeste de aparente…Pe mine viata m-a umilit suficient sa accept realitatea stiind precis cine sint si atunci cind stau la un birou si spun altora ce sa faca si functionez excelent si cu matura in mina…
Am lucrat cindva ca laborant geolog la o universitate(in Romania) si imi aduc aminte de atitudinea profesorilor. Vorbesc de atitudinea din culise, din birouri…si seriozitatea cu care isi faceau datoria. Ca orice roman in care inima nu moare, nu conteaza cit de departe esti de tara ta…imi pare asa de rau citind rindurile de aici si realizind ca tigania s-a intins peste tot. A fii domn e o-ntimplare…a fii om e lucru mare… si in Romania noastra se vede treaba ca-s mai multi domni la ora asta…
Acum cativa ani am terminat o facultate in Bucuresti. M-am lovit de secretarele acre (cel mai des), de lipsa dotarilor din laboratoare si de profesori plictisiti dar cu asistenti ce-si faceau treaba cu sufletul. Sunt si bune si rele. Multe rele, cursuri in sistem de “dictare” din cartile profesorilor, materii care nu au nicio legatura cu realitatea ci doar cu faptul ca sunt profesori la acele materii si au nevoie de o catedra, camine infecte toate astea de fapt reprezinta o facultate – o institutie superioara de invatamant. Te pregateste nu neapart intelectual ci social pentru viitor: atentii in stanga si dreapta, supravietuirea in camerele mizere, alergatura dupa profesori, teme de licenta, indiferenta unora…
E foarte pertinenta descrierea ta, dar nu stiu daca asta e solutia la ce spui tu, ca studentii sa protesteze. Cred ca solutia nu este de ordin exterior, ci mai degraba interior. Exista carti, cultura adevarata, asa ca important e sa fii legat la circuitele de forta ale culturii. Asta cred eu ca este solutia. In rest, bine scris. Salutari!
Mare adevar grait-ai! Ar fi grozav daca studentii de astazi ar arata ceva cojones (ma scuzati!) si ar da vreun semn ca au sira spinarii si refuza sa se mai lase calcati in picioare, dar sunt sceptica.
Eu imediat ce am terminat facultatea aici, m-am jurat ca nici picata cu ceara nu ma mai supun vreunuia dintre boii si incompetentii din asa-zisele universitati din Rom. De atunci, privesc cu un amestec de greata si amuzament zecile de cunoscuti care si-au obtinut diploma de M.A./M/Sc./Ph.D. aici fara a deschide o carte, fara a se prezenta macar la un curs, fara a sti exact numele profesorilor. Fara exagerare.
Ah, si la Medicina la noi se pot cumpara examene. LA MEDICINA!
@ maria: mda, cam asa ceva insa cei capabili sa imagineze viitorul patriei muma si in alte culori inafara de alb negru si ocazional gri se confrunta cu aceiasi frustrati incuiati ce le taie craca si avantul atunci cand observa ca respectivii “invatacei” sunt muuult mai inteligenti decat s-au vizat ei vreodata.
@ rodica: snobismul este caracteristic romanilor. daca vom invata sa ne vedem lungul nasului si sa ne acceptam semenii si cu bune si cu rele poate atunci vom reusi sa evoluam. and for the record nu sunt de acord cu emigrarea. imi suna a lasitate sa fugi din tara “ca aci nu e bine si ca e mai bine dincolo”.
@ pinguinulfurios: mda, lol, odata cu facultatea faci si scoala vietii underground:))
@ ciprian: ntz, nu prea cred ca are cum sa vina schimbarea “din interior” atat timp cat exista dinozauri comunisti ce tin de scaun cu dintii, atat timp cat asistentii lor care poate ca acum or fi ei tineri si implicati si interesati si destupati la minte, dar cand vad ca muncesc pe salarii de nimic de se spetesc doar pentru a ii merge din ce in ce mai bine “eminentei cenusii”, atunci devin blazati si cu timpul, dupa ce respectivul isi da obstescul sfarsit si reusesc in cele din urma sa avansaeze ierarhic (asta daca nu cumva vine vreo ruda de-a raposatului direct pe scaunul pastrat caldut) ii vor calca fara sa isi dea seama pe urme doar pentru ca nu isi mai amintesc cat de mult urau ei candva sa faca pe slugile. cercul e cam rotund si al naibii de vicios.
@ food for depression: de cojones avem nevoie taica si de multe ciomege. ma rog, cu ghilimelele de rigoare, nu instig aci la violenta (e hai poate doar verbala, aceea e destul de utila si/sau funny macar:D); stiu prea bine cum sta treaba cu medicina. ma invart din nascare prin alde cercuri si am cochetat si eu la un moment dat cu respectiva facultate. din fericire nu ne-am prea inteles si m-a furat privelistea pe alte meleaguri.
Am plecat din Romania in 1980…dupa cinci ani de asteptare dupa pasapoarte. La ultima instanta am pus toate buletinele familiei intr-un plic si i le-am trimis la Ceausescu cu o scrisorica in care am scris ca iubesc tara si urasc regimul. Asta putea sa se lase cu inchisoare. Pierdusem la ora aia si joburile si eram pe ultima suta de metrii fara nici o speranta…
Ce anume tii se pare lasitate?
mda, mea culpa, nu observasem despre ce perioada era vorba in comentariul tau. lasitate consider dezertarea tuturor romanasilor imediat dupa revolutie, fenomen care este din ce in ce mai pronuntat. nu stiu daca sunt neaparat patriot insa in mod cert sunt incapatanat si perseverent pana la dumnezeu. nu accept esecul si nu suport sa pun coada intre picioare si sa o iau pe coclauri in cautarea absolutului.