ma numesc x. de fapt, imi poti spune oricum doresti. nu prea conteaza. am petrecut atat de mult timp intre acesti pereti incat identitatea mea pare ca s-a amestecat incet-incet cu ce a mai ramas din varul ce candva ii imbraca. stii, pe undeva imi pare un lucru bun. cateodata mi se pare ca in felul acesta tuciurimea sufletului mi-a fost acoperita cu un strat subtire de alb jegos. sau poate ca doar incerc sa imi fac de lucru gandindu-ma ca mai este vreo cale de scapare, daca nu in lumea asta materiala macar in cea de dincolo. de dincolo. chiar, crezi in dumnezeu? ma ierti ca nu folosesc majuscule insa eu si cu barbosul ne permitem sa fim la per tu. ma stie ca sunt o lichea iar eu stiu ca nu ii pasa. in fond si la urma urmei ce motif ar avea sa isi indrepte vreo entitate privirea atotputernica asupra unui microb ca mine? sunt doar un fir de praf cosmic ce pluteste in oceanul galaxiilor. iar asta imi da PUTERE. stii cat de bine ma simt stiind ca sunt atat de invizibil, atat de nesemnificativ, atat de inexistent incat pot face practic orice imi doresc? tocmai din acest motiv am inceput sa imi practic meseria. ma simt supraom. ma simt colosal. ma simt atotputernic. crezi ca inchizandu-ma in cusca asta au reusit sa rezolve ceva? crezi ca astfel se termina totul? te invit sa reconsideri. am avut grija sa transmit altora, multora mesajul, microbul pasiunii mele. vor fi si altii. oh da, altii, din ce in ce mai multi, armate intregi, haituind pe cele ca tine, traind doar pentru a va vedea ochii umezi ca de caprioara, respirand doar pentru a va simti parfumul fricii, veghind asupra voastra din intuneric, pandind, asteptand fiecare ocazie pentru a se infrupta din carnea voastra frageda.

m-am nascut intr-o familie de intelectuali. din nefericire. pot spune ca mi-as fi dorit ca vechea vorba care sustine sus si tare ca odrasla unor ganditori nu poate fi decat un retardat sase fi adeverit. poate ca asa viata mea ar fi luat o alta intorsatura. ah, nu, asta nu inseamna ca regret cine sunt. ce am facut. ce urmeaza sa fac. sunt perfect impacat cu mine insumi. drept vorbind, nici nu cred ca as fi putut alege un alt drum dupa ce pana la varsta de 18 ani mi-am privit mama potolindu-si poftele trupesti in bratele mereu altui gentleman in lungile perioade in care tata era ocupat cu cercetarea la institut. curios, nu am urit-o niciodata pentru ceea ce facea dupa ce mi-am dat seama exact ce erau acele vizite pe care le tot primea. pur si simplu am inceput sa o vad ca pe un obiect de studiu. fiecare gest, fiecare soapta, fiecare privire perfect calculata pentru a avea un impact devastator asupra celui care inca sovaia in fata ei,  asezat pe un fotoliu de piele. fiind psihiatru, stia exact cum sa isi manipuleze victimele. mai tarziu am inceput sa o numesc in conversatiile cu apropiatii mei calugarita sau vaduva neagra. se folosea cu atata dibacie de partenerii sai si reusea intotdeauna sa se descotoroseasca de ei cu atat tact incat cateodata imi venea sa ies din ascunzatoare si pur si simplu sa incept sa o aplaud. daca ar exista un premiu nobel pentru adulter, scumpa mea mama l-ar merita cu varf si indesat.

alegandu-mi astfel cu atentie si deosebita inspiratie mentorul perfect, am incercat sa pun in aplicare cele cate observam. evident, mi-a fost de mare ajutor in aceasta privinta si faima de care ma bucuram in calitate de fiu al domnului si doamnei x, astfel ca am putut sa ma amestec cu oricine si oriunde mi-a poftit inima. incetul cu incetul mi-am rafinat tehnica si am ajuns sa stapanesc destul de bine arta conversatiei spumoase si dulcele grai al aluziei. eram beat de putere, eram stapanul lumii, eram invincibil. am avut zeci, sute de legaturi. mii. nici una mai lunga de o noapte. nu ma interesa niciodata sa le stiu numele, trecutul, dorintele sau aspiratiile. tot ce imi doream era sa le sorb pasiunea, sa ma hranesc cu trupul lor, sa imi inmoi, dupa chipul si asemanarea mamei, inima in sangele lor cald ca sa ma simt pururea tanar, zeu in olimpul propriei vieti.

numai ca nu imi era de ajuns.

ceea ce nu reusisem sa invat din lectiile mamei nimfomane era tocmai faptul ca dragostea carnala nu iti poate fi niciodata de ajuns. tarziu am aflat citindu scrisoarea de adio pe care tata i-o smulsese dintre degetele-i tepene cand a gasit-o in casa scarilor cu teasta sfarmata, ca ea de fapt iubea. o secunda, o ora, o zi. nu conta. iubea. nevoia ei de afectiune era cel putin la fel de acuta precum cea de placere fizica iar tatal meu nu a putut intelege niciodata asta. a preferat sa o stie acolo, acasa, langa mine, in timp ce el se ingropa in studiu. tind sa cred ca aceasta a fost marea greseala ce ne-a legat vietile, si mie si lui: el nu a putut sa o inteleaga in complexitatea ei de fiinta umana, eu nu am putut sa inteleg ca sub pielea curvei batea cu deosebita tarie o inima flamanda.

astfel ca am continuat. desfrau dupa desfrau, mereu discret, mereu timid in aparenta, mereu gentlemanul perfect. curand insa traumele unei copilarii si adolescente nu tocmai normale au inceput sa isi spuna cuvantul. am devenit din ce in ce mai constient de puterea pe care o aveam asupra lor, asupra voastra de fapt. cea mai dura si intransigenta femeie, gadilata cu maiestrie  se abandoneaza total precum o vipera fascinata de glasul magic al fluierului imblanzitorului sau. deja nu imi ajungea. deja imi doream mai mult. imi doream sa am parte de implicare, sa imi gasesc un adversar pe masura, pe cineva care sa ma doboare cu un singur cuvant asa cum eram eu in stare sa fac.

prima data cand am lovit o femeie m-am simtit descatusat. parca gasisem comoara de la capatul curcubeului, cu tot cu spiridusul de rigoare. evident a urmat un scandal pe care am resuit sa il aplanez cu greu si recurgand la o considerabila suma de bani. insa cutia pandorei fusese deschisa. in acele clipe in care mana mea o sufoca iar pumnul se ridica amenintator deasupra genelor false, atunci am inteles ca pentru mine nu mai exista cale de intoarcere. in acele cateva clipe intreaga mea fiinta a suferit o mutatie, fiecare celula din corpul meu a inceput sa functioneze intr-un cu tot alt fel. in acele momente m-am nascut. de atunci nu mi-am mai recunoscut chipul in oglinda.

atunci am devenit violatorul.

sau altfel spus ferparul unui sistem universitar in colaps. deja nu mai este un secret pentru publicul larg faptul ca in aceasta tarisoara nu prea mai poti sa faci mare lucru, nu neaparat pentru ca ai duce lipsa de oportunitati ci pentru ca nu ai habar cum sa le valorifici. la sfarsitul unui ciclu epuizant de 12 ani in care s-au pompat in tine cu nemiluita cele mai abstracte notiuni, doar doar vei ramane cu ceva “cultura generala” (buuuuulshiiiiiiit), sari frumos parleazul si aterizezi in curtea unei prestigioase institutii de “invatamant superior” (denumire depasita caci ce se practica intre acei pereti nu poate fi numit invatamant, cu atat mai putin sa ii atribui un grad de comparatie), de stat au ba, unde, se spune, vei primi un bagaj de cunostinte care te va ajuta ca la sfarsitul acelui ciclu absolut obligatoriu in viata ta de capitalist al secolului 21 sa decolezi cu surle si trambite catre zorile albastre ale preaminunatei tale vieti de adult. nu-i asa? EI BINE NU. invatamantul superior romanesc traieste din amintirile unui trecut candva glorios in care absolventii unei politehnici, unei medicini, unei-whatever se puteau numi cu adevarat oameni CAPABILI. in anul de gratie 2009 facultatile se pot mandri cu cladiri care stau sa cada, cu personal auxiliar lipsa sau in conditiile fericite in care intalnesti vreun nea vasile sau o tanti geta fie sa ti se faca mila de ei si sa iti vina sa ii trimiti la nepoti fie ai tendinta sa le curmi suferinta vietii lor mizere de betivi inutili, cu studenti distrati, fara orizonturi si fara dorinte, care cauta cu infrigurare nu sa isi largeasca orizonturile si sa isi destupe creierele prin studiu ci sa descopere cel mai obscur colt al amfiteatrului, unde privirea agera a supraveghetorului nu va distinge in veci fituica, cu profesori batrani, blazati, depasiti, ignoranti, nesimtiti, prost pregatiti, fara fir de har pedagogic, care trag cu dintii de un scaun caldut de cadru universitar, tragandu-si seva din privirile de caprioare speriate ale celor catorva oropsiti care nu au reusit sa prinda loc in ultimele randuri ale amfiteatrului pe timp de examen.

invatamantul superior din romania isi pierde mintile. in fiecare an exista cateva creiere extraordinare care migreaza cu prima ocazie catre o tara in care sa isi poate valorifica la maxim potentialul, intr-un climat academic propice dezvoltarii, printre oameni pasionati, bine pregatiti, civilizati si extrem de bine motivati.

invatamantul superior din romania este in colaps din cauza lipsei oricarei idei de organizare, din cauza proastei sau relei intentionate gestionari a fondurilor, din cauza existentei unei programe supraincarcate, megadepasita si ultrabanala care nu poate servi la nimic altceva decat la a antrena memoria studentilor, mai exact a acelora care chiar isi dau silinta sa se implice in procesul educational, caci nu poate fi vorba despre vreo dezvoltare coerenta a unor oarecare aptitudini de gandire logica, de intuitie.

studentii, de la cei care abia pasesc plini (sau nu) de entuziasm pe culoarele facultatii, pana la cei care incheie acest ciclu printre blesteme si sudalme nu au partea (in 90% din cazuri) decat de injurii, cerinte exagerate in raport cu importanta materiei, profesori nepregatiti sau total absenti, asistenti nemotivati care prefera sa isi vada de cel de al doilea job decat sa indrume o ceata de adormiti in orele de seminar, de secretare acre ce se considera trimise de catre dumnezeu insusi pe acest pamant, de dezorganizare, delasare si nepasare.

organizatiile studentesti, spuneti? ce gluma buna. o ceata de aiuriti care cred ca daca aranjeaza un bal si o strangere de fonduri pentru orfelinate, plus nu stiu ce conferinta cu un adormit de la apple/oracle/imb/cacat atunci au facut o imensa favoare colegilor “studenti de rand”. aceste amarate de “organizatii” ce isi desfasoara activitate in vreo fosta debara fatuita nitel pentru a “da bine” (pe dracu’) nu au absolut nicio putere in fata autoritatii semidumnezeiesti a decanului/rectorului, niste personaje demne de miturile si legendele din imaginea alaturata, ce au painea si cutitul si se joaca cu viata a mii de tineri, propunand programe aberante, sesiuni epuizante, licente masluite si nerelevante, admiteri frauduloase si, in general, o studentie cat se poate de searbada, plina de griji, lipsita de satisfactii si de perspective.

“asa, si ce propui?”, ziceti. dragii mei daca chiar v-ati saturat sa se mature pe jos cu voi, daca chiar va doriti sa va puteti alege viitorul si sa va crosetati singuri haina destinului, atunci trebuie sa constientizati ca fara noi, astia micii, studentii, o facultate nu isi are rostul. fara noi “ei” nu au cum functiona, nu au cum sa isi mai traga spaga la examene sau partea din fondurile europene sau burse erasmus, nu au cum sa mai existe, pe scurt. daca un profesor va injura, reclamati-l. daca un altul nu vine la ore, reclamati-l. daca secretara nu are chef sa isi faca treaba pentru care e platita pentru ca nu si-a terminat pachetelul, reclamati-o. nu mai inghititi totul. nu suntem niste gunoaie, nu suntem niste instrumente. ni se cere sa respectam? atunci sa dea naiba daca nu avem DREPTUL sa fim respectati! strangeti-va ca la deschiderea oficiala a nu-stiu-carui magazin de fite in fata catedrei/secretariatului/decanatului/rectoratului si nu plecati de acolo pana cand nu va faceti auzite doleantele. iesiti din latenta asta urat mirositoare a eternului si fascinantului “lasa frate ca merge si asa”.  nimeni nu are cum sa lupte pentru noi, nimeni nu va face in veci nimic pentru ca lucrurile sa inceapa sa se miste intr-o directie normala. totul trebuie sa plece de la noi, de la fiecare. cu o floare nu se face primavara, insa zau de nu arata al naibii de bine o pajiste plina de ghiocei imediat dupa un viscol strasnic.

am avut zilele acestea cateva discutii extrem de interesante cu diversi cunoscuti despre ceea ce as putea sa numesc si eu dupa modelul fratilor americani “starea natiunii”. concluziile sunt cam in ton cu tot ce ati putut citi lunile acestea pe acest blog: e groasa. asta ca sa ma intelegeti cu totii. pentru ca da, prin acest post doresc sa ma adresez si sa fiu INTELES de catre o cat mai mare majoritate a populatiei posesoare de macar un dram de creier. sa purcedem.

cauzele decaderii intelectuale care se resimte din ce in ce mai acut in aceasta tara sunt pe cat de evidente, pe atat de greu de atacat.

am putea spune ca tara noastra a intrat intr-un con de umbra din punct de vedere al valorilor intelectuale incepand cu 1860 cand a fost absolut clar pentru toata lumea ca puterile vestice nu aveau de gand sa tolereze o Romanie intregita. hence, they pulled the plug on us. daca pana atunci elita tarii avea acces relativ facil la marile saloane intelectualistice ale europei, unde aveau posibilitatea de a se trage de sireturi cu d’alde schopenhauer, zola, flaubert, kant henry james, etc de la acel punct incoace usile li s-au cam inchis, iar acest fapt nu a ramas fara urmari usturatoare pe termen lung. asta pe langa faptul ca oricum ceea ce la noi se numea “elita” la momentul respectiv nu prea se putea ridica la nivelul personalitatilor enumerate mai sus, adevarati monstri sacri ai literaturii.

doi la mana, trebuie sa fim perfect constienti de faptul ca avem un handicap extrem de greu de remontat fata de puterile vestice:am fost consumati pana la os de cancerul comunist timp de 42 de ani, intre 1947 si 1989. in aceasta perioada te trista amintire (ma rog, trista pentru unii, desi am auzit de curand un studiu al unei agentii europene din care reiesea ca peste 60% dintre intervievati au declarat ca regreta perioada antedecembrista; sper din tot sufletul ca respectivii ziaristi sa fi nimerit la o intalnire underground a pcr) creatia artistica a inregistrat un enorm regres din cauza cenzurii si a lipsei totale a talentelor. cei care aveau curajul sa scrie cu adevarat fie au gasit cai de a fugi din tara, fie si-au pastrat operele frumos la saltea, constienti fiind ca nu aveau cum sa ajute la “propasirea” intelectuala a natiei romane. astfel am ramas noi cu un gol de cultura de aproximativ 40 de ani, gol care acum se resimte din plin, in momentul in care noile generatii, copiii nascuti dupa 1990-1992 incep sa se maturizeze, incep sa isi caute o identitate si nu gasesc drept modele decat politicieni corupti, fosti comunisti care au facut averi inimaginabile prin diverse tertipuri si smecherii, ciobani, pseudo-artisti, tigani (pardon rrrrrrrrrrrromi) arivisti si lista poate continua.

trei la mana, este extrem de greu ca solutia pentru avansata stare de semi (ca sa fiu indulgent) analfabetism  a natiunii sa vina de acolo de unde ne-am astepta cu totii si de unde ar fi normal, adica din partea sistemului de invatamant, din moment ce inca suntem captivi intr-un sistem comunist care nu pune accentul pe calitate ci pe cantitate, care cultiva aceeasi profesori depasiti, invechiti si total lipsiti de orice motivatie, care privesc elevii nu ca pe niste bucati de lut gata de a fi modelate, ci ca pe niste inamici, un sistem care (si aici nu este vina sa in totalitate) pune accentul pe “valori” fumate, antice, pe autori care desi poate ca ar avea inca ce sa mai transmita generatiilor contemporane sau viitoare, nu sunt valorificati la adevaratul potential, de unde si simpla pomenire a unui preda sau a unui alecsandri sau a unui calinescu fie produce hohote de ras fi o foarte elaborata injuratura (desi personal nu sunt de fel fan al “literaturii agrare” gen preda, care desi se doreste un fel de raspuns la naturalism sau realism dupa parerea mea nu reprezinta decat o simpla fotografie a unei stari de fapt, fara nicio valoare stilistica), un sistem de invatamant care nu stie sa isi determine elevii sau studentii sa INVETE sa invete, sa caute, sa sape, sa lucreze din placere, fiind constienti ca fiecare fila intoarsa, fiecare click pe un site informativ, fiecare poza privita le aduce un strop de iluminare, ajutandu-i sa se descopere pe sine, sa isi descopere viitorul si calea in viata.

patru la mana, este extrem de greu de luptat cu propriile conceptii. legat de teoria comunismului, atat timp cat in romania coexista momentan cel putin trei generatii care au trait in acea perioada si s-au format ca oameni intr-un vid de cultura si de simboluri pozitive, in lipsuri si nevoi, este aproape imposibil, din punctul meu de vedere sa observam in viitorul apropiat alte “apucaturi” in afara de vesnicele cozi, fete incruntate, nesimtire crunta, mentalitati de genul “fiecare pentru el”, etc. cred ca trebuie sa mai treaca inca 20 de ani, pentru ca let’s face it, suntem o democratie inca tanara in comparatie cu franta de exemplu, pentru a observa o schimbare- hai nu radicala, dar macar semnificativa a mentalitatilor si a felului de a fi al romanului, intr-o lume in care se presupune ca ar trebui sa fim mai buni, mai intelegatori, mai permisivi si mai deschisi catre adaptare. yeah right.

nu-mai-stiu-cat-la-mana,  atata timp cat in perioada aceasta postdecembrista, singura personalitate marcanta in domeniul literaturii este sarmanul mircea cartarescu (care intre noi fie vorba numai o valoare nu este, desi nicolae manolescu il cam considera copilul sau spiritual- in fine, a imbatranit si dansul), atat timp cat nu mai putem pronunta alte nume inafara de eliade, noica, cioran, ionesco, paler, patapievici (ma rog, hai fie) sau plesu, oameni de reala valoare care chiar au contribuit la propasirea natiei prin literatura (in conditiile in care au reusit sa fuga din tara si astfel au fost capabili sa scrie, sa cunoasca in detaliu curentele si tehnicile utilizate la acel moment in lumea larga si libera, avand astfel ocazia de a-si exersa stilul si de a se defini ca autori) insa care sunt extrem de greu de inghitit de catre publicul tanar din cauza gradului destul de ridicat de incalcire a textului si prezenta multor subintelesuri este foarte greu de cerut unor copii sau tineri sa cuprind in totalitate intelesul unor opere care apar aproape din senin, dupa o pauza enorma din punct de vedere calitativ, cantitativ, ideologic (vezi comunismul), perioada in care nu exista aproape niciun autor mai de doame-ajuta despre care sa se poata spuna ca intr-adevar poate face legatura intre injuraturile lui moromete scrisorile imaginare ale lui paler.

in fine, ca sa nu ma mai lungesc la infinit, vreau sa imi explic putin demersul. sunt genul de om mereu atent la ceea ce se intampla in jurul meu, mereu dornic de a afla cauzele si efectele, de a cantari succesul si esecul, de a gasi noi metode prin care saimbunatatesc viata, atat a mea cat si a celor din jur. am ajuns intr-un moment al existentei personale in care sunt in masura sa judec in deplina cunostinta de cauza ceea ce se intampla in jurul meu si sa trag unele concluzii care nu au darul de a imi face somnul mai dulce. pe langa indelung clamata criza economica ne aflam intr-o deplina criza sufleteasca (soulstorm a lui patrice ar merge pe fundal acum). lucrurile scapa incet-incet de sub control si sincer sa fiu nu prea vad pe nimeni atat de dornic sa ia pozitie sau macar sa ridice un deget pentru a obiecta fie si sovaielnic. suntem o mana de blogg-eri romani in internetul asta al dracului de mare care chiar avem cateva idei in cap si chiar ne dorim sa le exprimam astfel incat sa le inteleaga si florareasa de la colt. am vazut blogg-eri pe la emisiuni tv, i-am ascultat pe la diverse posturi de radio. chiar daca numarul este inca mic comparativ cu mare masa care are cate o pagina personala plina de videoclip-uri si poze, iata ca incet-incet iesim din acest pseudo anonimat. din punctul meu de vedere, putem reprezenta, acei dintre noi care chiar isi doresc asta si care chiar se simt in stare sa isi asume acest rol, o solutie de viitor. din ceea ce am citit si observat, se poate face literatura in romania. chiar buna. trebuie insa rupta bariera vorbelor. trebuie sa se iasa in fata. trebuie sa se publice. pe hartie. sau e-book-uri. trebuie sa se faca publicitate agresiva. TREBUIE. poate suna relativ patetic acest manifest, insa chiar cred cu tarie ca intr-un moment in care nu avem alte puncte de reper, de aici, din spatele ecranului si al tastaturii poate veni raspunsul. ganditi-va si si analizati. sunt sigur ca veti constata ca nu sunt vorbe goale. acum cateva zile, america a investit in functie primul presedinte de culoare, intr-o lume in care rasismul inca este o problema, intr-o america unde negrii erau simpli sclavi pana in 1865-1870. martin luther king zicea candva “i have a dream”. si lumea l-a considerat nebun, iar dorinta o utopie. iata insa ca totul a devenit realitate. in timp, este adevarat, insa mult, mult mai repede decat si-ar fi imaginat cineva vreodata. change has happened. de schimbare avem si noi nevoie pe ale noastre mioritice plaiuri, poate acum mai mult decat oricand. avem nevoie sa devenim cu adevarat civilizati, avem nevoie sa ne schimbam mentalitatea si sistemul de valori. nu zic ca e treaba usoara, nici nu cred ca se va intampla curand, reiterez, cred ca mai trebuiesc inca 20 de ani. insa am toata speranta ca pana voi muri voi apuca sa traiesc intr-o romanie curata, in care justitia este justitie, in care respectul este o stare de fapt nu un deziderat, in care oamenii stiu sa isi zambeasca, in care statul nu isi asupreste contribuabilii si nici nu le asculta telefoanele (huo!), in care pot sa ies linistit pe strada noapte cu sotia fara sa ma plimb in cor de “hei pisiiii!”, in care pot sa vad un meci de fotbal pe stadion fara sa risc sa ajung acasa in ghips, in care atunci cand spun “multumesc” sa mi se raspunda “cu placere”, la propriu si la figurat.

cam asta iti doresc eu tie, dulce romanie.

leapsa de la albastra. again, lol. in original suna “care e persoana cea mai nepotrivita cu care ati visat ca v-ati…..pupat” . “Cine primeşte leapşa trebuie să scrie care e cea mai nepotrivită persoană cu care a visat că faceee…că se pupă.”, adica acele puncte-puncte implica si daca ati facut si altceva decat asta, sex & co, intra tot la aceeasi idee.  tre’ sa spun de la bun inceput ca este unul dintre cele mai retardate subiecte primite pana acum drept “lepse”, motiv pentru care -paradoxal cumva- am si ales sa ii dau curs, (da’ pana mea daca astea-s regulile dansului, tre’ sa joc dupa ele).

daca stau bine sa ma gandesc am avut destule fantezii cu entitati “nepotrivite” la viata mea, insa probabil cea mai marcanta si bolnavicioasa imagine care imi vine acum in minte este cea a unei anumite profesoare de biologie de prin liceu, o fiinta extrem de searbada si de a dracului, pe care o uram din tot sufletul pentru incompetenta si pentru aerele pe care si le dadea in timpul orelor. to cut it short, se facea ca ramasesem dupa ore in laboratorul de biologie  si am pus de-o cunoastere amanuntita a anatomiei umane. cam atat. boring and depressing. motiv pentru care nu mai stresez pasnica existenta a vreunui alt coleg din blogosfera cu acest subiect. leapsa is no more. bu-hu.

sunteti o adunatura de omuleti patetici voi toti cei care va gasiti alinare si va trageti seva din laudele altora. eu, ca un frustrat notoriu care este, prefer sa rad de voi si de succesul valoarea voastra, in timp ce imi savurez in tihna fiecare mica izbanda personala.

in primul si primul rand because i’ve been tagged (evident, din vina mea ca nu mi-am tinut gura) by a WOMAN! don’shoara albastra m-a blagoslovit cu un drept la replica la al sau “de ce uram barbatii”. so here goes.

uram femeile pentru ca sunt descurcarete si limbute si se folosesc din plin de aceste doua atu-uri atunci cand doresc cu adevarat sa obtina ceva. nu cred ca exista careva prin regnul masculin care sa nu fi fost batut la cap cu atata inversunare de catre o moara de vorbe pana cand a cedat nervos si a scos spasit cardul cu tot cu pin-ul aferent si i-a facut respectivei toate poftele.

pentru ca sunt incredibil de agile. cine nu a visat de mic sa poata sa faca spagatul fara a-si pune in pericol intregul viitor copulational?

pentru ca sunt in stare sa gateasca si altceva inafara de supa la plic si cartofi prajiti. in fine, cel putin unele dintre ele sunt.

pentru ca pot purta chestii stramte si lucioase si se pot da cu tone si tone de parfum. si da, stiu, chestia asta suna tare gay.

pentru ca sunt in stare sa petreaca ore intregi in fata acelorasi si acelorasi produse, basca suite pe niste cuie de nshpe centimetri, fara a fi in stare sa aleaga nicioadata nimic, mereu lasand pe alta data, alta agonizanta, interminabila, suicidala data.

pentru ca au parte de succes, bani si valoare chiar daca sunt mai proaste decat o molie. da, exact, din acelea care se indreapta catre becul albastru din terasa si mor inevitabil, crezand ca au atins nirvana.

pentru ca ne scot din minti si din pantaloni cateodata numai cu o simpla privire.

pentru ca dupa ce ne-au scos din minti si din pantaloni au mare grija sa ne scoata si din masina si din casa. definitiv.

pentru ca il iubeshte pe margineanu.

pentru ca insista sa conduca pe drumurile publice .

pentru ca le plac MERELE.

pentru ca NU inseamna DA, insa sa moara bibi daca vreodata DA inseamna NU!

pentru ca majoritatea sporturilor sunt un imens mister pentru ele.

pentru ca au zodii.

pentru ca trebuie sa le invatam zodiile.

pentru ca plang la orice gen de filme.

pentru ca numai ele pot sa nasca. si se lauda si se plang si iti fac capul de elefant din cauza asta. cat sufera ele. cat de indreptatite sunt ele sa aiba toane si pofte in acele momente si cat de nesemnificativi suntem noi. uita insa ca pana si ele, ca si FEMEI, nu ar exista pe fata pamantului fara sperma unui BARBAT.

pentru ca enorm de multe femei superbe sunt lesbiene convinse. (why?!?:(( )

pentru ca menstruatia dureaza mai mult de 5 minute.

iar imbracatul peste trei ore.

pentru ca pot obtine un job mult mai usor si mult mai bine platit decat un barbat. o fusta este de ajuns. sau un pantalon mulat. dupa caz si posibilitati.

pentru ca procentajul curvelor se sex feminin este semnificativ mai mare decat cel al curvelor de sex masculin.

pentru ca in spatele fiecarui barbat puternic se gaseste o femeie cel putin la fel de puternica (stiu, cliseu.; dar suna bine)

in fine dar nu in cele din urma, pentru ca au un deosebit talent de a rani si de a suci acel cutit imaginar in adancimea maruntaielor incat iti vine sa iti iei lumea in cap, dupa care iti dai seama ca nu ar avea sens, pentru ca orice ai face, oricat ai incerca, oriunde te-ai duce si oricum ai gandi, mereu te vei intoarce, begging for more. pentru ca, dragii mei, DA! fara ele nu putem trai.

pentru moment cam atat. de-mi mai amintesc ceva, fiti sigure ca lista e mai mult decat deschisa

am zis!

cred ca cea mai dezgustatoare chestie in care am calcat recent a fost imaginea curvei credincioase. dragele mele, daca tot va vindeti la orice colt de strada sau bar de hotel, nu va mai puneti speranta in preafericitul barbos. din cate stiu eu sodoma a fost distrusa, nu mutata in olanda si redenumita amsterdam.

recent am votat. sa mor io, chiar am facut asta. stiu ca-i greu de crezut si ca azuga era mult mai atragatoare decat sectia de vot. dar uite ca n-a fost sa fie. a mai castigat o data instinctul civic si dorinta de..ma rog nu de schimbare, dar macar de a ma simti parte a “ceva” care ar putea (pur ipotetic) sa puna in miscare “altceva” care sa cauzeze pe “undeva” un declic menit sa ne aduca o viata nitel mai buna. si nu ma refer aici strict la aspectul pecuniar al existentei, care sincer mi se pare ca ne-a indobitocit pe toti si ne-a transformat in robotei chititi pe facut bani, cat mai multi bani, ca sa avem ce sa aruncam pe jante de 22 de toli, plasme si alte cacaturi. nu, ma refer aici la acea componenta a existentei cotidiene care ar trebui sa ne creasca respectul, atat fata de sine cat si fata de cei ce ne inconjoara. tanjesc dupa aplicarea conceptelor de “respect” si “civilizatie” in romania contemporana, care, desi in anul 2008 al secolului 21, pare mai inapoiata din punct de vedere al manierelor, tabieturilor, valorilor, idealurilor, viselor (sau visurilor, cum vreti voi dragii mei) si tendintelor decat era la inceput de secol 20, asa cam prin 1918, ca tot fuse ieri mareata zi de 1. oh, btw, pentru voi mai inseamna ceva data aceasta calendaristica? va mai trezeste si alte trairi decat cele legate de placerile burtii si satisfacerea timpanelor pe lautareasca sau manelara? eu obisnuiam sa ma amagesc cu un sentiment de mandrie nationala pana de curan insa ma simt oarecum in plus in masa de rumegatori de fotbal si spargatori de seminte pe santier. decat patriot in halu’ ala mai bine raman pur si simplu cetatean roman pe care nu prea il doare de romanica. am deviat, cum fac de obicei. scuzele mele. revenind, my point pentru astazi ar fi urmatorul: am votat sperand ca bizonu’ in ceva mai bine si acum imi dau pumni ca nu am desenat cerculete sau parti anatomice cu stampila pe buletin. ma simt ca si cum as fi fost pradat de hoti, ca si cum votul meu mi-ar fi fost extras cu clestele ca apoi sa fie aruncat la rechini. pre alegeri te frecau la rinichi dobitocii aia trepadusi de-ti dadeau SACOSE si CALENDARE si ziare gratis care oricum le gasesti gratis la metrou or wherever. sanchi. dobitoci fara viziune si fara creier, care organizeaza intruniri de partid pe palier din ora in ora. aaanyway, revenind la partea cu furatul: daca ati avut ocazia si morbida curiozitate sa urmariti evolutia “scorurilor” electorale (si aci mentionez ca nu sunt pasionat sau fanatic, doar curios la inceput, apoi intrigat, ca sa sfarsesc revoltat.): s-a plecat de la prezumtia ca aia micii si rosii de la pesede plus pece au castigat, dupa care cred ca de vreo cinci-sase ori au facut rocada cu pedeleu’ portocaliu. de nu mai stii care ce si cum. which leads me sa concluzionez in dobitocimea proprie ca bizonii astia nu au facut altceva decat sa isi fure unii altora sacii cu voturi nule sau “albe” si sa isi ingroase randurile votantilor, apoi sa dea publicitatii rand pe rand noi si noi scoruri in functie de cat de repede reuseau sa mai puna mana pe o sacosa de maculatura. sau poate sunt eu mult prea indignat si scarbit de tot ceea ce inseamna politica si reprezentanti ai poporului. apropos de asta, la cati candidati la puscarie, dezertori, fosti securisti, miliardari prin furt, puscariasi, retardati, analfabeti si grandomani au fost pe nenorocitele alea de liste, sa mor de iti mai ramanea ce sa votezi inafara de aia saracii si independenti (lol, cica) sau de partidele minoritatilor nationale. frate, la cat urasc eu ungurii, dar sa mor de nu ma rodea stampila sa aterizeze pe udemere cand mi-au sarit toti dobitocii aia in pupile. in fine..cam atat. scuze de deranj, da’ aveam nevoie sa scuip nitel acid ca altfel ulcerul meu incepea sa planga.

regele (aproape) a murit. traiasca REGELE! dincolo de marea baltoaca ce ne separa de “marile sperante”, balanta puterii se pregateste sa isi incline respectuos talgerul in favoarea simbolului libertatii neconditionate. pentru prima oara, america are un presedinte de culoare. pentru prima data putem spune fara absolut nicio retinere ca acel continent este “the land of the free” si ca visul american nu este o utopie. am criticat in nenumarate randuri superficialitatea si prostia acestui popor care in a sa scurta istorie a reusit sa se evidentieze ca fiind cea mai temerara si indrazneata natie care a pasit vreodata pe acest pamant insa acum trebuie sa ii dau cezarului ceea ce ii apartine de drept: felicitari obama, felicitari democratilor, insa de abia de acum incolo vom afla daca aceasta realizare are proportii biblice sau daca nu cumva rezultatul final ne va forta sa concluzionam ca totul nu a fost decat o perdea de fum pentru a mai domoli intrucatva ranile adanci lasate de adanca criza economica ce a pus la grea incercare natiunea americana si, mai apoi, in cercuri concentrice, lumea intreaga.