debitez.

mi-a dat o tampenie prin cap astazi, citind ultimul post al lu’ tanti curvette. cum ar fi sa poti plati la curve cu cardul? eu unul imi imaginez una bucata cititor de benzi magnetice doldora de gologani incorporat in lenjeria (mai mult sau mai putin) scumpa. dai cu plasticu’, bagi pinu’, ai acces la fericire. doar traim in secolu’ 21 spre 22, nu monsher?

a doua tampenie pe ziua de azi are legatura cu scumpa noastra romanie. m-am intors deunazi de la fratii polonezi, dupa ce in prealabil ma mai plimbasem niscai zile si pe la brotaceii de frantuzi. ma frate, franta ca franta, nu am de gand sa mai dau aici exemple de viata boema si (aproape) lipsita de griji intr-o societate civilizata, insa ce m-a frapat cel mai tare a fost vizita in varsovia. nu imi imaginam ca un oras aproape distrus in al doilea razboi mondial sa poata sa isi revina si sa se arate acum in anul de gratie 2008 infloritor, curat, civilizat si mai plin de viata ca niciodata. totul a fost reconstruit, oamenii sunt muncitori si o duc binisor. salariu mediu 1000 de euro, paritatea zlot/euro undeva pe la maxim 3,8 la 1; apa minerala la 2 litri din supermarket 3 zloti. asa ca sa va faceti o idee. nu e prea rau, zic. ma plimbam pe nistre strazi absolut luna (desi nu abunda in cosuri de gunoi ca alea noastre-evident degeaba) si imi injuram in gand originile. cand mama naibii o sa vedem frate si noi o farama de civilizatie p’aci? inclin sa zic NICIODATA pentru ca uitandu-ma la generatiile care au venit dupa a mea, mai ca imi vine sa imi iau campii, caci semne bune viitorul NU are. sau hai, sa nu fiu fatalist, nu PREA are. luati per ansamblu, suntem o tara de tarani parveniti, betivi si curvari, care punem pe scara valorii masina si aurul de la gat inaintea unui acoperis asupra capului. nu radeti, cati dintre cunoscutii vostri stau inghesuiti nuj cate persoane in doua camere sau mai rau, dar au la scara X5 sau naiba stie ce masina luata in leasing, in rate, sau in urma unui imprumut bancar? ca sa nu mai vorbesc aici la creditele sau ratele pentru telefoane de ultima generatie utilizate pt poze, jocuri, mess sau ascultat manele (vroiam sa scriu muzica, insa as fi generalizat prea mult, better stick to the god damn point), bijuterii sau alte rahaturi? nu avem de nicio culoare simtul banului, cat despre simtul ridicolului..pana mea mai bine ma abtin. nu am solutii. nu vad nicio iesire. doar o deportare in masa si pastrarea unui mic numar de “chosen ones” ca sa procreeze si sa repopuleze tara. ca-i pacat de ea, la cat de frumoasa e, sa mai si fie locuita de specimenele autohtone.

ma doare capul. cateodata gandesc prea mult si ineficient. oricum nu sunt decat o picatura in oceanul de prostie. pe curand.

utopia. episodul 10.

cauchemar de rocker.

“deschid ochii. ma izbeste imaginea unui domn supraponderal, cu dantura stricata si brunet. mult, mult prea brunet. ma gandesc – ce dracu’ avea babanu’ ala de aseara in el de m-a omorit frate?! da’ parca e prea de tot, pe lumea ailalta aia de te iau in primire ar trebui sa isi permita sa aiba macar un dentist capabil. ma frec la ochi cu strasnicie si imi ingheata sangele in vine. sub imaginea domnului brunet scria mare cu auriu GUTZA. innebunit sar din asternut si ma infig in oglinda din baie. nu. asta nu. orice numai asta nu, doamne de ce imi faci ASTA?!? nu ma recunosc. in fata ochilor am un barbos gelat cu trei dinti de aur, tricou d’n'g roz si un mare, MARE lant de aur la gat. fac doi pasi sa ies din cadrul ciobului blestemat care isi bate joc de mintea mea cand urmeaza al doilea soc. in loc de tapetul negru cu imprimeu ac/dc vad ca a mea camera are peretii tapetati cu bancnote de 1 leu si monede de 50 de bani pentru efectul sclipicios atat de necesar unei poze reusite de haifaiv. geluri. multe ,multe geluri peste tot. pute a parfum ieftin. 5 lei sticluta, de la gicu’ de la scara doi. cica e shanel numaru’ doi. parca totusi lasa pe piele un fin miros de mosc. din acela utilizat la vanatoarea de cerbi. – bai frate asa ceva nu se poate! las’ ca stiu cum ma trezesc, deschid compu’ si imi pun un dimmu de toata frumustea. aci insa am al treilea soc. pe desktop am un mare poster cu salam si anume florin iar in playlist nu reusesc sa gasesc altceva in afara de MANELE!!! imi vine sa urlu dar nu reusesc sa articulez decat – ooooooffff viataaaaaaaa meeeeaaaaaaaaa, ooooffff innniiiimmaaaaa meeeeaaaaaaaaa. ok now i’m REALLY freaked out. pun mana pe telefon sa imi sun un amic sa imi spuna ca nu am inebunit, ca sunt tot eu, ca nu am cazut in cine stie ce hau temporal care m-a transformat intr-un nenorocit de animal!!! formez numarul, suna vreo treizeci de secunde, nu raspunde. hai frate da-te dracu’!!! eu mor aci si tu nu raspunzi?!? nu trec nici doua secunde de la conceperea acestui ultim gand ca am parte de lovitura de gratie. amicul meu ma suna de zor, gata sa imi spuna ca totul este in regula pe cel mai turbat ritm de melodie-din-aia-arabeasca/turceasca-pe-care-toate-tarfele-dau-din-cur-dupa-ce-si-au-cumparat-fustite-din-alea-care-au-pe-ele-cacaturi-sclipicioase-care-zornaie. epuizat si complet deznadajduit imi pierd constienta. nu mai are niciun sens sa traiesc. sunt un rocker in corp de manelist, intr-un oras de manelisti in tara manelistilor. sunt blestemat. acesta este iadul. iadul meu.

ma trezesc decis sa ma duc sa imi cumpar un metru de franghie. imi dau parul incalcit din ochi si imi pun bocancii in picioare. iau pe mine geaca de piele, caut cateva monede prin casa si ies pe usa. gasesc la dugheana de la colt niste franghie de intins rufele. batea un vant calm, molcolm, care parca te invita sa te plimbi. iau calea parcului. aveam eu un colt in care mergeam cu tovarasii si ale noastre chitari. e si un copac solid acolo. cred ca e locul cel mai potrivit. in treacat ma privesc in geamul unui trabant. mai fac doi pasi si brusc ma opresc. innebunit, ma reped catre o vitrina de magazin. in fata ochilor eram eu. EU FRATE, EU!!! cacat, nu fusese decat un vis, un cosmar al dracului de real dupa o noapte in care nici nu mai tin minte ce si cat am bagat. duuuude.. dar parca totusi ceva nu e in regula. nu ma simt.. bine. am vazut ce inseamna sa fii.. asa! nu cred ca mi-as putea ierta vreodata daca as ajunge in halul ala. sincer. ceva mai calm o iau incet spre casa. aprind o tigare si incerc sa imi dau seama exact ce dracu’ fumez. pipai in buzunar funia proaspat cumparata. – pe tine te tin la indemana draga mea, ii soptesc duios in timp ce usa blocului se inchide violent in urma mea.”

bizonilor!

… pentru ca pot.

va urasc.

da, pe voi. pe voi toti cei care ii ridicati in slavi pe americani. pe toti cei care nu mai puteti de dragul unei “natiuni” care s-a tarat din razboi in razboi in toata scurta-i istorie. pe voi cei care sunteti in stare sa va renegati conditia de OM atunci cand vi se da pe la nas cu “visul american”. pe voi cei care sunteti atat de usor de cumparat cu vorbe goale si sloganuri fara noima care amintesc de doctrina maicii rusie. pe toti cei care au fost orbiti de stralucirea cea mare de peste ocean. pentru voi toti cei putini care cititi aceste randuri si in mod evident nu imi dati dreptate nu am sa va spun decat atat: MICHAEL MOORE. cautati, deschideti urechile, ochii si mintea si poate, POATE dupa aceea veti intelege.

Later edit.

eram both tired si pissed off aseara cand am scris randurile de sus incat am omis sa imi vars in totalitate naduful. frate, let’s get one thing straight: urasc americanii. pur si simplu ii urasc. parc am mai spus-o printru-un post anterior. ii consider lenesi, retardati, rai, cinici, increzuti si lista ar mai putea continua. parerea mea sincera este ca s-au dezvoltat too much too fast si le lipseste un sistem adevarat de valori cu care sa poata relationa si interactiona in felul in care marile si vechile civilizatii o fac. but hey, that’s just me talking;) revenind la scopul de baza. fratilor, va rog eu mult, explicati-mi si mie de ce ii ridicati in slavi pe turtuletzii astia de peste ocean! stati si plangeti cat e ziua de lunga dupa o faramita de america, ati face pe dracu’n doua sute ca sa ajungeti acolo.. ca sa ce? ca sa muriti de foame ca imigranti fara prea multe drepturi? ca sa nu aveti niciun drept la asistenta “sociala” sau la ingrijire medicala, de asemenea din postura de imigrant? (nu ca americanii get-beget ar duce-o mai bine din punctul acesta de vedere) sunt satul de cati tineri am in jurul meu, toti numai cu gand de duca, toti cu ochii lucind dupa munti de aur si gramezi de bancnote, toti renegandu-si originile, uitandu-si limba dupa cateva saptamani petrecute “dincolo”. aproape nimeni nu mai incearca sa faca ceva aici frate, la el acasa, unde l-a fatat maica-sa, sa incerce sa schimbe perceptia lumii intregi asupra natiei asteia a noastre de “tigani”, “hoti”, “manelisti” si “imputiti”. un amic de al meu se lega de toate aceste epitete gratulatoare, considerandu-le oarecum normale din moment ce suntem un popor latin iar restul lumii (vestice), dupa parerea sa (sustinuta de cateva exemple nu tocmai concludente, but hey that’s life for ya), nu prea ne vede cu ochi buni originea. personal am fost mereu de parere ca nimic nu iti poate sta in cale daca muncesti si esti onest. nu sunt lupul moralist, sau cel putin nu MAI sunt, am renuntat la aceasta calitate dupa ce m-am convins ca 90% (cu indulgenta) dintre cei ce ma inconjoara sunt mai mult decat reatardati iar vorbele mele ricoseaza din ei mai ceva ca mingea din perete, insa din cand in cand mai simt nevoia de a-mi latra indignarea la luna, macar fie si pentru a-mi reincarca putin bateriile in acest fel. acesta este un apel. pentru voi, toti, cei care inca mai funtionati cat de cat normal. take a moment and ponder about your life. reexaminati-va, reevaluati-va optiunile, aspiratiile, nevoile, dar pentru numele lui dumnezeu, incercati sa fiti sinceri cu voi insiva. intr-o lume in care ducem o viata impersonala in spatele tastaturii, sa incercam macar cu noi in sine sa fim sinceri. cat inca mai putem. in incheiere va las cu doua (pentru moment) sugestii de food for thought. doua documentare, unul al lui Al Gore intitulat “An Inconvenient Truth” si altul al lui Michael Moore intitulat “Sicko”. data viitoare cand deschide-ti dc++ ca sa luati niscai gutza, da-ti un search si filmelor mentionate mai sus. la sfarsitul lor veti constata ca nu ati pierdut degeaba doua ore din viata.

Scoala de Vara de Jurnalism, editia a III-a, Brasov, 24-31 august 2008

Şcoala de Vară de Jurnalism, ediţia a III-a
Slogan “îndrăzneşte să vorbeşti”

Organizare:
Cine: Asociaţia Tinerilor Ziarişti – Braşov
FJT Entertainment
Când: 24 – 31 august 2008
Unde: Braşov – diverse locaţii, inclusiv sedii de redacţii
De ce: succesul avut cu ediţiile anterioare ne-a demonstrat că trebuie să continuăm acest proiect, an de an aducând îmbunătăţiri modului de realizare a programului; conform cu dorinţele exprimate anul trecut, acum va exista mult mai multă practică.

Participare:
Cine: tineri cu vârsta între 17 –impliniti pana la sfarsitul anului- şi 30 de ani, de oriunde din România
Când: înscrierea se face până la data de 10 august 2008, ora 13
Cum: se trimite formularul de înscriere completat la adresa atzbrasov@gmail.com
Unde: cazarea participanţilor din alte judeţe va fi la căminul Grupului Şcolar Energetic Braşov
( camere cu câte 4 paturi, cu baie propie )

Program:
Cine: traineri din Braşov şi Bucureşti, reprezentanţi ai mass-media locale şi naţionale, alţi invitaţi
Ce: programul cuprinde:
o Modul de redactare, în funcţie de atelierul ales:
• ştiri şi interviuri pentru radio şi prezentare ştiri
• ştiri, interviuri şi reportaje pentru televiziune şi prezentare ştiri
• ştiri, interviuri şi articole pentru ziar.
o Vizite la sediile redacţiilor partenere ( partenerii media locali )
o Participare la conferinţe de presă
o Vizionare filme tematice – discuţii
o Cursurile:
• Manipulare şi presă
• Discriminarea în şi de către presă
• Comunicarea de masă – public, masă, audienţă, propagandă
• Media online
• Libertatea presei – între mit şi realitate
• Socializarea individului şi încrederea personală
• Creativitate – jocuri de rol si improvizatie
• Si altele

Selecţia:
Cine: grupul de selecţie este format din 3 reprezentanţi ai presei locale
Câţi: se vor selecta 30 de persoane
Cum: criteriile de selecţie sunt:
o Modul corect de completare a formularului- din punct de vedere gramatical să fie corect scris, toate rubricile completate cu respectarea numărului de caractere impus unde e cazul, încadrarea în limita de vârstă
o Modul creativ de prezentare a motivaţiei
o Modul de relatare a unei întâmplări personale
o Nu se acceptă cei care lucrează în domeniile mass-media, de 1 an de zile cel puţin
Când: rezultatele selecţiei se vor anunţa telefonic în data de 11 august;
Atenţie: dacă o persoană selectată nu poate fi contactată telefonic până în data de 12 august ora 10, este descalificată, urmând a fi selectată următoarea persoană din listă.
Unde: rezultatele finale se vor prezenta în data 12 august până la ora 20, pe site-ul www.en-joy.ro

Taxă:

Cât: 150 de lei, pentru cei din judeţul Braşov
350 de lei pentru cei din alte judeţe sau 150 de lei daca au unde sa stea in Brasov
50 de lei pentru cei care sunt voluntari ATZ sau FJT
Când: după confirmarea că aţi fost selectat
Ce: se asigură:
o Cazare 7 nopţi – începând din 24 august până în 31 august ora 14 – şi masă (mic dejun şi prânz) doar pentru cei din alte judeţe
o Pauză de cafea
o Organizare masă festivă la finalul cursului – party
o Mapă de curs ( pix, legitimaţie, hârtie, material de curs, informaţii despre lectori, organizatori, listă de contact cu participanţii )
o Diplomă de participare
o DVD cu materialele realizate în cadrul cursului
o CD cu fotografii de la curs
o Tehnica de calcul necesară înregistrărilor audio/ video şi tipăririi ziarului, precum şi pentru buna desfăşurare a atelierelor
Cum: se achită taxa
o personal la sediul din str. Lungă nr. 130 ( vis-à-vis de Căminul Memo), clădirea Astra, et. 1, a prima uşă pe dreapta, între orele 10- 17, persoane de contact Diana Buksa 0722-849-905
o prin cont bancar cu menţiunea: participare la şcoala de vară de jurnalism, ed. a III-a.
o date cont: Asociaţia Tinerilor Ziarişti, CUI 12889030, Banca Transilvania Braşov, IBAN RO 48BTRL00801205146529XX

formular de aplicare scoala de vara de jurnalism

manifest umanist.

nu maI incerca sa apelezi la bunul simt al persoanelor din jurul tau. nici macar la capacitatea lor de a empatiza. cat despre corectitudine si discretie..nici sa nu mai vorbim. toate au fost sufocate de maria sa instinctul de supravietuire intr-o lume “moderna” ce ne impinge pe toti incet dar sigur la un deznodamant de genul “dog eat dog”. devin ciudat. sunt privit ciudat. gandesc ciudat si ma incapatanez sa actionez ciudat. refuz s ma schimb. refuz sa ma umplu de noroiul unei existente meschine care sa imi aduca doar MIE satisfactii. refuz sa calc peste cadavre, chiar daca ar forma o scara (candva vie) ce mi-ar facilita accesul la nemurire. nu sunt singurul care gandeste asa. cred. sper. am incredere in oameni, ii stimez indeajuns pentru a le da destul credit si a sti sigur ca orice s-ar intampla, candva, cumva, toti isi vor recapata OMENIA. imi pare cateodata ca m-am nascut prea tarziu. mi-e dor de secolele trecute. mi-e dor de umanism.

utopia. episodul 9.

…parca as intra intr-o casa parasita in care singurele prezente sunt cele ale fantomelor trecutului mizer. pot sa gust praful, praful de nefericire, pulberea damnata ce acum imparateste un salas ce candva gazduia o inima de smoala. simt vantul taios ce isi face loc prin fiecare crapatura a acestui cavou. il simt ca pe un pumnal, cum imi loveste trupul incercand sa gaseasca un locsor cat de mic prin care sa isi strecoare veninul inghetat in al meu suflet. sunt precaut. nu parasesc cadrul usii. stau invaluit in camasa de lumina a lumii exterioare, lume care m-a salvat din acest loc al pierzaniei. m-am intors aici in semn de biruinta. m-am intors sa privesc intunericul in fata-i respingatoare, sa ii scrutez ochii de smoala si sa ii rad in nasul de taciune aprins. am invins. TE-AM invins. tresar subit. simt in spatele meu o prezenta a carei caldura dulce imi cuprinde intreaga fiinta. ma las prins de mana si o purtat de o voce calda. “haide, e timpul.” in spatele meu cavoul isi fereaca pentru ultima oara portile. fie ca trupu-ti osandit sa se odihneasca pe vecie in caznele amintirii neputincioase. fie ca duhoarea inimii otravite sa ramaie inchisa pururea intre ai temnitei pereti. fie ca mintea-ti otravita sa arda mocnit in cazanul ratiunii. adio.

utopia. episodul 8.

imi imaginez o lume in care nu trebuie sa folosesc cuvantul nu. o lume atat de bine inchegata si populata cu asemenea creaturi incat pana si negatia devine desueta. nu ma refer aici la genul acela de utopie lume fantastica in care totul este din aur si in loc de apa in albia dambovitei avem lapte/miere. nu. ma refer la un anumit gen de societate in care totul este permis, totul este acceptat, fiecare se naste (atentie, se naste!) cu un cod al moralei adanc inradacinat in subconstientul sau, nemaiavand niciodata “posibilitatea” vreunui derapaj sau scurt-circuit care sa conduca la situatii conflictuale. suna bizar, suna total anti umanist, insa prea multa lume m-a criticat pentru viziunea mea negativista asupra viitorului tarii (in principal) si al omenirii (in general) si nu de putine ori mi s-a reprosat in termeni academici precum “bine ca esti tu destept” sau ceva de genul lipsa mea de implicare. asa ca am decis sa actionez in felul meu empiric si absolut inutil, insa am facut-o. solutia pe care eu o propun pentru viitorul luminos al patriei este abolirea negatiei. controlul maselor prin bunatate inscrisa in codul genetic. ne lipseste atat de tare capacitatea de a empatiza, avem atat de multa nevoie de a invata sa fim buni si iertatori, avem atat de putine motive de a zambi incat, mergand putin mai departe pe firul aberatiei, cineva isi poate imagina apocalipsa nu ca pe o curmare brusca si violenta a vietii pe pamant, ci ca pe o sufocare inceata dar sigura a sufletului, a esentei umanitatii. acesta nu este un apel. nu este un semnal de alarma. este o dorinta. este un vis. este o utopie.

dilema

exercitiu de imaginatie.

pasul 1. boy meets girls. girl likes boy. they fall in love si porneste una bucata relatie interesanta.

pasul 2. cei doi isi dau seama ca it’s more than puppy love vorba cantecului si sunt amandoi pregatiti sa se dedice total respectivei – sa o numim de dragul lacrimogenitatii- povesti de dragoste.

pasul 3. actorii nostri isi doresc sa get their skeletons out of their closets, si isi dau seama ca amandoi au mai mult de o groaza, rezultatul unui sir interminabil de relatii de tot rahatul.

pasul 4. fata, facand dovada de mult trambitata maturitat specifica sexului frumos si chiar deloc slab, pune absolut toate cartile pe masa si asteapta de la “alesul” ei aproximativ acelasi lucru.

pasul 5. respectivul don juan se gaseste intr-o dilema destul de arzatoare. are de ales intre a nuanta putin trecutul si de a-i da o turnura favorabila siesi, ceea ce ar contraveni total perceptelor sale morale, intrucat ar insemna sa insele o incredere neconditionata sau sa prezinte absolut toata murdaria pe tava de azbest, sperand ca fata – pe care de acum o putea numi fara rezerve “jumatatea sa”- va reusi sa discearna intre fatalitatea unei situatii fara iesire si o tara permanenta de caracter (scuzati jocul de cuvinte oarecum nepotrivit).

pasul 6. scrierea acestui post, ca o incercare relativ sortita esecului de a-mi exorciza una bucata demon ce il simt pretutindeni cu mine, ca o amara ironie a sortii, amintindu-mi de fatalitatea existentei umane si de maniera inexorabila in care trecutul nu te lasa sa iti traiesti prezentul sau sa iti croiesti viitorul fara a-ti recunoaste over and over again vina.

tu ce ai face?

suicidal squirrles

enjoy!